Ionuț Oprea, artist: “De cand lucrez în Ferentari sunt mai conştient de privilegiile de care am beneficiat”

Ionuț coordonează trupa PlayHood. De la PlayHood puteți vedea în Caleido spectacolul Aleea Stereotipurilor.

Andrei Crăciun

Ionuț Oprea, trupa PlayHood va juca în Festivalul Caleido spectacolul Aleea Stereotipurilor. Care e povestea Aleii? Cum ați ajuns să faceți Aleea?
Aleea este un text la care lucrez de vreo doi ani. Ideea m-a lovit atunci când mi-am dat seama ca în sistemul de educație actual se vorbește puțin spre deloc despre stereotipuri și despre felul în care ele ne influențează relațiile și atitudinile. În ultimii ani am auzit multe povești de la tinerii cu care lucrez; tineri care se confruntă în permanenţă cu tot felul de atitudini discriminatorii pe care nu ştiu cum să le gestioneze. Astfel, proiectul a răspuns în primul rând nevoilor performerilor şi abia spre finalul demersului am devenit constienţi de universalitatea discursului nostru.

Ce mai pregătiți la PlayHood, unde vă mai pot vedea spectatorii și când?
Ne dorim să jucam Aleea în cât mai multe locuri. E un proiect foarte important pentru noi şi am dori să-l vadă cât mai mulţi adolescenţi şi de ce nu, adulţi. Vorbim şi despre bullying, deci ar merge bine în şcoli şi din punct de vedere tehnic l-am gândit în aşa fel încât să poată fi jucat în orice spaţiu. În perioada asta încercăm să ne vindem marfa, căutăm sponsori şi finanţatori care ar putea să susţină un turneu prin licee sau participări în festivaluri. Mesajul este unul pozitiv, de conştientizare, avem şi oleacă de umor, chiar dacă tratăm teme serioase şi dăm şi cu educatie, nu doar cu distracţie.

Cum s-a schimbat trupa în ultimii ani și cum s-au schimbat reacțiile în raport cu ea?
Grupul de lucru există de vreo 6 ani, trupa cu numele PlayHood s-a născut în 2016. În toată această perioadă, zeci, poate sute de tineri au trecut prin atelierele noastre. Unii au venit de câteva ori, alţii vin sporadic, dar mereu a existat un nucleu de 8-10 puşti care s-a implicat mai serios şi a tinut mişcarea vie. Peste tot pe unde ne ducem suntem primiţi foarte bine, asta şi pentru că spiritul trupei este unul optimist şi ne străduim să arătăm felii din lume fără să judecăm. Am strâns în jurul nostru o comunitate de oameni din toate domeniile care ne promovează mesajele şi care ne încurajează.

Care mai este acum raportarea dumneavoastră la ideea de minoritar?
De cand lucrez în Ferentari sunt mai conştient de privilegiile de care am beneficiat. Cu siguranţă că nu o să înţeleg niciodată ce înseamnă să te trezeşti în fiecare zi cu gândul că eşti diferit, că trebuie să fii de zece ori mai atent, că eşti judecat şi analizat în permanenţă, că mergi pe stradă cu o ţintă pe frunte. Pot doar să sper că prin ceea ce facem cu proiectele noastre reuşim sa mai diluăm prejudecăţile şi să mai construim nişte punţi de comunicare.

Festivalul Caleido, după cum știți, își propune să militeze – prin artă – împotriva discriminărilor de orice gen. E nevoie în societatea românească de asemnea inițiative? Poate să facă arta ceva concret și durabil împotriva stereotipurilor,prejudecăților și marginalizării? Cum vedeți problema asta?
Arta poate să fie un instrument eficient, dar dacă dorim schimbare de comportament la nivel macro, mă tem că nu este suficient. Fără o reformă radicală a sistemului de învăţământ, iniţiativele artiştilor rămân excepţii într-o lume cu reguli şi cutume depăşite de timp. Mă bucură faptul că şi în lumea artistică de la noi se vorbeşte tot mai mult despre responsabilitate socială, valori sau educaţie modernă, dar cred că va mai trece o generaţie până când educaţia sexuală în şcoli, de exemplu, nu o să mai fie considerată a fi o înjurătură sau o conspiraţie ocultă.

„Fără o reformă radicală a sistemului de învăţământ, iniţiativele artiştilor rămân excepţii într-o lume cu reguli şi cutume depăşite de timp.”

Ionuț Oprea, artist