Alexandra Penciuc, regizoare: “Pentru mine e mai important să fie personale lucrurile despre care vorbesc într-un spectacol”

De Alina Vîlcan

La Caleido puteți vedea vineri de la ora 18.00, în Sala Mare de la Unteatru, spectacolul In Event of Moone Disaster, regizat de Alexandra Penciuc.

In Event of Moone Disaster. Cum a apărut spectacolul de la Unteatru pe care îl vedem și în Caleido 2019? Cum și de ce ai ales să montezi textul lui Andrew Thompson?
E un text pe care l-am tradus acum 2 ani, i-am căutat casă, iar într-un final, împreună cu cei de la Unteatru am aplicat la AFCN și așa am reușit să obținem finanțare. L-am ales nu pentru că ar fi un text perfect, ci pentru că m-am regăsit în el, vorbește despre locul pe care ți-l cauți în lumea asta, despre alegeri și posibilități și despre neputința în fața limitărilor de orice fel, despre situația femeii în diferite versiuni, ideea maternității, jonglarea între carieră și familie, lucruri care mă preocupă în perioada asta și cărora le caut răspunsuri.

Provocări. Care au fost principalele provocări pentru tine de această dată? 
În afara provocării de a găsi un spațiu potrivit, finanțări etc – lucru care se întâmplă de fiecare dată în teatrul independent – textul, pentru că uneori ne-a fost împotrivă la lucru și am ales să-l reinterpretăm după nevoile și preocupările noastre. Pentru mine e mai important să fie personale lucrurile despre care vorbesc într-un spectacol, pentru că asta mă provoacă să încerc să scot afară ceva din mine, să învăț ceva, să-mi pun întrebari. Provocarea a fost și să-l facem să arate cum ne-am dorit, iar Tudor Prodan, scenograful spectacolui, a reușit asta, cu un buget nu foarte mare.

Nou.  In Event of Moone Disaster este un spectacol care a avut premiera la începutul acestei luni. Ce ar trebui să știm despre el? De ce să-l vedem?
Cred că spectacolul te lasă să extragi ce-ți dorești tu să urmărești, îți dă libertatea să-ți găsești sensul personal în toata nebuloasa timpului și-a întrebărilor pe care ți le pui zi de zi legate de viața ta, acum oglindite în această structură de puzzle prin care se intersectează poveștile unor oameni pe mai multe versiuni, mai mult ca în lumi paralele decât în generații diferite. Cel puțin asta mi-aș dori eu. Să spun o poveste aparent simplă dar care are foarte multă consistență prin temele pe care le propune și prin experiența la care te supune. 

Teatru independent. Pentru că Festivalul Caleido este unul dedicat teatrului independent, cum vezi zona independentă din teatrul autohton? Ce e bine, ce e mai puțin bine, cum stăm?
E bine că încă nu s-a capitulat, că se face teatru independent, indiferent de posibilități. Artiștii își fac echipele dorite, vorbesc despre ei, despre societate, despre ce îi preocupă. E un mediu foarte prielnic creativității și a libertății de exprimare. Ce nu e bine știm cu toții. Lipsa finanțărilor sau limitarea lor, lupta asta continuă să îți faci proiectele dorite, să găsești spații și un minim de bani. Și cel mai frustrant lucru dintre toate este că nu poți să trăiești din asta. 

Regizoare în România. Cum trăiește o regizoare tânără de teatru în România mileniului III, cum arată cotidianul tău și care sunt acele lucruri care îți ocupă cel mai mult timp, dincolo de teatru?
Încep și încerc să pun cap la cap tot felul de proiecte cu oamenii cu care simt că rezonez. Unele se opresc din aceleași motive pe care le-am menționat mai sus, finanțări, spații etc. Altele sunt in stand by din frică sau nesiguranță și mai sunt proiectele pentru care aștept momentul și contextul potrivit ca să le fac să se întâmple. Dar în general stau mult acasă, văd foarte multe filme, citesc, mă lupt cu anxietățile și visez la călătorii și la liniște.

Generații. Vorbim în Caleido 2019 și despre generații și poveștile lor. Cum te raportezi la generația ta de artiști, ce consideri că vă reprezintă, că vă interesează, cum ai descrie această generație?
Nu știu în ce măsură fac parte activ din generația asta de artiști, mi-aș dori să lucrez mai mult și să fiu mai activă cât să-mi pot da cu părerea, dar respect foarte tare pe cei ce au curajul să fie atât de prezenți și activi. Dar ce văd în jurul meu e atât de diversificat încât nu poate decât să mă bucure și să-mi dea speranța că fiecare voce în parte are drumul ei și publicul pe măsură.

De văzut. Ce alte spectacole semnate de tine mai putem vedea acum și unde să le căutăm?
Menajeria de sticlă la POINT.

„Încep și încerc să pun cap la cap tot felul de proiecte cu oamenii cu care simt că rezonez.”

Alexandra Penciuc, regizoare