Dramaturgul Székely Csaba: „Cred că, odată ajuns la țintă, teatrul poate provoca o schimbare de mentalitate”

de Alina Vîlcan

De vorbă cu Székely Csaba, unul dintre cei mai apreciați dramaturgi autohtoni de azi, despre schimbare prin intermediul teatrului, multietnicitate și teatru independent. În Caleido 2019, vom vedea Perkucigo, one-man show cu Zsolt Lovas Fekete (care semnează și regia), spectacol care aduce în prim-plan probleme cu care romii se confruntă în sistemul sanitar românesc. Scenariul este semnat de Székely Csaba și pornește chiar de la amintirile actorului  Zsolt Lovas Fekete.

PERKUCIGO. Cum s-a construit textul care stă la baza spectacolului regizat de Zsolt Lovas Fekete, pe care îl vedem în acest an în Festivalul Caleido? De la ce ați pornit și cum ați lucrat împreună? Ce ați considerat cel mai important, în acest caz?
Zsolt mi-a povestit câteva amintiri din trecut, lucruri legate de originea și de părinții lui. Pornind de la aceste amintiri, am scris un text pentru el, text, pe care el l-a modificat în timpul repetițiilor, până a găsit o formă finală. Dar textul nu e doar despre Zsolt, ci are o rază mai mare: încearcă să vorbească un pic despre situația romilor în sistemul de sănătate și în general despre situația romilor în societatea noastră. Dar acest subiect e mult prea amplu pentru un spectacol atât de scurt, de aceea am încercat să mă concentrez mai mult asupra situației mămicilor rome la clinica de obstetrică. Cred că este un subiect important, pentru că de la ’89 încoace există o segregare secretă în unele spitale românești, ceea ce este imoral și ilegal.

SCHIMBARE. Vorbim despre un spectacol cu miză, iar miza este aceea „de a facilita un dialog și o schimbare în atitudinea spectatorilor referitor la modul de relaționare a romilor cu sistemul de sănătate românesc”. Credeți în puterea teatrului de a schimba atitudini și mentalități? De ce?
E o întrebare grea, pe care mi-o pun și eu de mai multe ori. Una dintre dificultăți este că artistul de multe ori bate la uși deschise, adică cei care vin la spectacolele care ar dori să sensibilizeze publicul cu privire la unele probleme sociale sunt deja sensibili. Întrebarea e cum ajungem la restul, la oamenii care nu vin la spectacole de acest gen. Părerea mea este că trebuie să căutăm forme teatrale la care acei oameni sunt mai receptivi și, dacă e posibil, să găsim pentru aceste spectacole spații pe care le frecventează și ei. Da, cred că odată ajuns la țintă, teatrul poate provoca o schimbare de mentalitate, însă nu e de ajuns un singur spectacol și o singură dată. Trebuie cât mai multe, fiindcă trăim într-o eră în care suntem bombardați de milioane de informații în fiecare zi, și o parte importantă dintre acestea sunt murdării și minciuni. Iar când omul este expus în mod repetat la minciuni, începe să creadă în ele. Din fericire la fel se întâmplă și cu lucrurile morale, adevărate, curate…

MULTIETNICITATE. Pentru că Festivalul Caleido este unul care vorbește despre multietnicitate și multiculturalism, cum considerați că stăm la capitolul reprezentării diversității etnice în teatrul autohton de acum? Avem sufieciente spectacole care vorbesc despre această diversitate? Cum se văd lucrurile de la Târgu Mureș?
În artă nu cred că stăm foarte rău la acest capitol. Desigur, s-ar putea și mai bine, dar simplul fapt că acest festival există dovedește că se fac spectacole de acest gen. Și la Târgu Mureș s-a făcut o serie de spectacole multietnice în ultimii ani. Problema e că aceste spectacole de obicei provin din spațiul independent, deci nu pot ajunge la un număr foarte mare de spectatori. Avem o deficiență mare la capitolul „Teatre de stat care susțin cauze importante”. O excepție pozitivă este Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, care produce spectacole de calitate pe tema diversității. În afară de acesta sunt foarte puține teatre românești de stat unde publicul poate vedea pe scenă probleme actuale legate de diversitatea etnică, piese scrise și regizate de artiști autohtoni, și jucate de actori de etnii diferite.

TEATRU INDEPENDENT. În același timp, Festivalul Caleido este unul dedicat teatrului independent. Cum vedeți evoluția segmentului independent în teatrul autohton, în ultimii ani? Ce se întâmplă la Târgu Mureș, în această privință?
Cred că o parte din problemele scenei independente provine din natura capitalismului. Fără o susținere adevărată din partea statului valorile neconvertibile în bani, valorile care nu produc profit, sunt destinate să dispară. Din cauza asta multe teatre independente sunt într-un continuu pericol, ceea ce are un efect negativ asupra produsului. Pentru că doar atunci poți crea ceva de calitate când supraviețuirea nu îți distrage atenția. Sunt diferite încercări de a lupta cu această situație, unele teatre independente au început să producă „pentru piață”, dar asta iarăși nu e bine, pentru că tot acolo ajungi: dispar valorile în care credeai când te-ai apucat să faci teatru. La Târgu Mureș avem mai multe teatre independente, eu colaborez cu Teatru 3G și cu Studioul Yorick. Împreună am făcut mai multe spectacole multietnice în ultimii ani, și sper să mai facem.

INSPIRAȚIE. Ce vă inspiră și ce vă motivează atunci când vă așezați la masa de scris pentru o piesă de teatru?
Banii și fetele. Nu știu, cred că nu am nevoie de motivații exterioare, fiindcă am o atracție înnăscută și perpetuă față de scris. Sunt teme sociale care mă interesează și despre care îmi place să scriu, dar dacă stau și mă gândesc, de fapt mereu scriu despre oameni care se schimbă. Probabil asta mă interesează cel mai mult: ce fel de circumstanțe, ce fel de experiențe te fac să devii alt om?

DE VĂZUT. Ce alte spectacole bazate pe textele dvs. mai putem vedea în această perioadă și unde să le căutăm?
În 26 noiembrie la Târgu Mureș se va juca spectacolul bilingv „MaRo”, care vorbește despre relațiile româno-maghiare într-o manieră comică, iar în 28 noiembrie la București veți putea vedea „Nu regret nimic”, regizat de Eugen Gyemant la Teatrul Act, un spectacol despre foști torționari securiști. În decembrie la Galați se joacă „Monstrul Nisipurilor” în regia lui Andi Gherghe, cel care semnează și „MaRo”, iar pentru vorbitorii de limba maghiară pot să recomand trupa Teatrului Maghiar de Stat de la Oradea, care în decembrie pleacă la Timișoara cu două spectacole bazate pe texte scrise de mine: „Flori de mină” și „Orb de mină”.

ÎN CONCLUZIE… De ce să nu ratăm Perkucigo, în Caleido 2019?
Pentru că este o poveste drăguță despre identitate, care încearcă să arate într-o direcție pozitivă. E o banalitate, dar nu noi ne-am ales să fim români, unguri, romi, sași etc., ci ni s-a dat acest lucru. Pur și simplu ne-am găsit în această belea fără să vrem. Iar în orice situație în care ajungi fără să vrei, trebuie să găsești o modalitate de a te descurca, ca să fie cât mai bine. Asta încearcă și personajul spectacolului.

„În Perkucigo, am încercat să mă concentrez mai mult asupra situației mămicilor rome la clinica de obstetrică. Cred că este un subiect important, pentru că de la ’89 încoace există o segregare secretă în unele spitale românești, ceea ce este imoral și ilegal

Székely Csaba, dramaturg