Georgeta Corca, performer: „E dificil să activezi în lumea dansului în România”

Pe Georgeta Corca o vedem în Festivalul Caleido în performance-ul „Daughters”, semnat de Simona Deaconescu și produs de Tangaj Dance și Centrul Național al Dansului București. În rândurile care urmează, vorbește despre istoriile personale surprinse în „Daughters”, despre copiii generației hippie, despre viziunea asupra corpului feminin pe care o propune spectacolul, dar și despre cum vede scena dansului contemporan de la noi, azi.

De Alina Vîlcan

DAUGHTERS – istorii personale, corporalitate, feminitate, salturi în timp. Cum ai descrie spectacolul semnat de Simona Deaconescu la CNDB și de ce să nu-l ratăm în Caleido 2020?

Daughters este un spectacol în care reperele temporale se pierd și acțiunea se petrece la viteze ireale, un spectacol cu multe artificii vizuale și încărcat cu mega atitudine. Piesa creează o bulă în timp și spațiu, cu o realiate proprie, care funcționează după niște legi specifice, exclusive. Simona Deaconescu are un stil vibrant, recognoscibil, cu spații curate și dramaturgii atipice, iar după părerea mea fiecare spectacol de-al ei este de neratat.

TREI FETE PE PATINE CU ROTILE – cine sunt cele trei protagoniste, prin ce incită poveștile lor?

Eu sunt una din protagonistele piesei alături de Simona Dabija și Teodora Velescu. Textul folosit în spectacol este scris de noi și este construit prin fuzionarea unor microistorii personale și a unor macro-istorii cum ar fi evenimente istorice care s-au întâmplat într-adevăr în trecut sau care sunt fictive, imaginate de noi. Efectul este unul în care adevărul nu se poate distinge de imaginar, deoarece unele evenimente din  viețile noatre par, pur și simplu, inventate, la fel cum și unele evenimente imaginare sunt plauzibile și pot fi confundate ușor cu fapte reale. În final, nici nu contează care dintre evenimente sunt adevărate și care nu, ci mai degrabă e interesant de observat ce efect are această avalanșă de informții asupra spectatorului.

GENERAȚII. Cum se intersectează generațiile în Daughters?

Traiul pe care l-au dus bunicile și mamele nostre este foarte diferit de viețile pe care le trăim noi astăzi. Ne-am adresat întrebări precum: „Oare m-a afectat în vreun fel meseria mamei mele?”, „Cum au perceput mama și bunica ideea de feminitate, acest set de atribute, comportamente și roluri în general asociate cu fetele și femeile?”, „În ce fel m-au afectat gesturile de tandrețe pe care le făcea bunica față de mine în copilărie?”… Un alt aspect care mizează pe intersecția dintre generații este faptul că spectacolul este inspirat de curentul post-punk, reprezentat de copiii generației hippie. Acești tineri nu reprezentau neapărat o generație tipică, cu gusturi estetice commune, și e greu să pui degetul pe niște trăsături explicite care să îi caracterizeze, dar un lucru e clar: toți aveau niște valori comune și erau gata să lupte împreună pentru principiile în care credeau. Din acest punct de vedere, cred că generația noastră se aseamănă generației lor; la urma urmei noi suntem generația care a ieșit în stradă, chiar dacă suntem oameni foarte diferiți.

CORP. Din ce perspectivă (-e) este abordat corpul feminin în Daughters?

Corpul propus în Daughters este unul gândit tridimensional, care arată foarte sculptural privit din orice unghi și în orice moment al performance-ului. Un corp feminin, puternic, care se teleportează subit dintr-un context de protest în curtea școlii în pauza dintre cursuri, dintr-un club de noapte pe un câmp de luptă, din și în orice context mai mult sau mai puțin familiar. Datorită vitezei alterate cu care se desfășoară acțiunea, gesturi simple pot căpăta conotații diverse, polisemantice.

DANS. Cum vezi lumea dansului din București, cum stăm la acest capitol azi?

E dificil să activezi în lumea dansului în România. Cunosc destul de mulți dansatori foarte talentați care s-au  reprofilat și au renunțat la dans complet din cauza faptului că este greu să îți câștigi traiul în acest fel. În ceea ce privește dansul contemporan, publicul este unul nișat, proiectele sunt puține și fondurile sunt mici, dacă ne gândim că în fiecare an alți dansatori și coregrafi ies de pe băncile UNATC-ului, din programele de licență și master. Puținele instituții și spații independente care susțin dansul contemporan se străduiesc să se mențină pe linia de plutire în aceste vremuri deloc ordinare.

2020. Cum a fost acest an pentru tine până acum, care au fost principalele provocări, pentru ce alte proiecte lucrezi acum?

Spectacolele de peste vară, care s-au reprogramat inițial pentru toamnă, au fost anulate sau vor fi difuzate online. Îmi e foarte dor sa performez pe scenă, să simt energia publicului. Ultimul meu spectacol jucat e chiar Daughters, la CNDB, în data de 8 Martie 2020. Majoritatea proiectelor și-au schimbat forma și s-au adaptat la mediul online, așa că am reușit să mai am câteva proiecte. În lunile iulie și august, am fost într-o rezidență (în padure) – parte din proiectul Love For Forest. Rezidența s-a finalizat cu șapte filme de dans scurte și un film documentar despre proces. În septembrie și octombrie am colaborat cu WASP și Asociația 4Culture pentru două proiecte. Tot atunci am ținut niște ateliere de dans contemporan pentru începători și intermediari, fondate de Tangaj Dance Collective. Am decis să nu mai ținem modulul din noiembrie deoarece nu vrem să ne mai mai expunem pe noi și nici să expunem cursanții. Tot în octombrie, am făcut asistență de coregrafie pentru noul spectacol semnat de Simona Deaconescu, a cărui premieră a fost de asemenea anulată. În prezent lucrez la niște proiecte personale, mă antrenez la poledance și plănuiesc următorul meu film de dans. Stay tuned!

„Daughters este un spectacol în care reperele temporale se pierd și acțiunea se petrece la viteze ireale, un spectacol cu multe artificii vizuale și încărcat cu mega atitudine.”
Georgeta Corca, performer

Fotografii: Ionuț Rusu