“Magic is a condition that kills people in all kinds of performative hazards” a apărut în urma unor întâniri dintre Andreea Novac și István Téglás, într-o primă fază în 2017 și apoi din nou în 2019. Este primul spectacol co-semnat de cei doi și primul în care apar împreună pe scenă, deși colaborează de peste 14 ani. A avut premiera în Festivalul Caleido (2019), a fost prezentat apoi la Linotip – Centru Independent Coregrafic și la Muzeul de Artă Recentă (2020) și live stream în Caleido 2021.

Folosindu-se de ceea ce au la îndemână (propriile corpuri, text, mișcare, lumină) Andreea și István dezvoltă, delicat și ironic, un performance care vorbește despre colaborare, potențialități și provocări artistice, despre funcția publicului, convenție scenică și produs artistic. Sau, citind printre rânduri, propun un performance despre empatie, susținere reciprocă, implicare, responsabilitate împărtășită. Pe care, la aproape 3 ani de la premieră, îl considerăm mai acut “al prezentului” decât atunci când l-au construit inițial.

Concept și interpretare: Andreea Novac și István Téglás
Light design: Hermina Stănciulescu
Sound design: Sorin Romanescu
Mulțumiri: StartRec Studios și Linotip – Centru Independent Coregrafic
O producție Andreea & István x Caleido

*Spectacolul conține nuditate
*Fotografierea și/sau filmarea în timpul spectacolului sunt interzise


Durată: 1h
Data premierei: 2019