Mediciniștii-călători: „România se schimbă mult față de cum era când părinții noștri nu puteau trece granițele”

Andreea F. este o tânără studentă la medicină care, împreună cu prietenul ei Traian, face practică în jurul lumii. Astfel, tinerii au învățat ce înseamnă diversitatea și cum reușesc alte culturi să fie tolerante față de minorități și să conviețuiască în armonie cu toții. La momentul acestui interviu, cei doi studenți încă se aflau în Indonezia. De asemenea, și-au rupt din puținul lor timp liber pentru a scrie articole despre experiențele pe care le au și le-au avut cât au practicat în străinătate. 

În România, avem o oarecare diversitate etnică, multe minorități. Având în vedere că ați fost și sunteți și voi, acum, în Indonezia, în pielea unor persoane dintr-o minoritate, cum priviți și din acest unghi? Ați văzut în țările prin care ați călătorit soluții, idei pentru a crește gradul de toleranță?
Aici sunt atât de multe minorități, cum nu am văzut nicăieri în lume, până acum. Este o țară musulmană dar care respectă pe oricine indiferent de religie. Nu contează că ești chinez, budist, hindus, creștin sau musulman. Toți trăiesc în pace și toți sunt egali, nimeni nu e judecat. Dacă aici, la fel ca în Malaiezia, Singapore sau Thailanda, există această pace, a celor diferiți ce conviețuiesc în același mediu, sunt sigură că poate exista oriunde.

Ce credeți că s-ar putea face pentru ca românii să devină mai toleranți? Să respectăm și noi pe toată lumea și să nu judecăm. Ce ne lipsește?
Nu cred că avem o problemă atât de mare. Am văzut și în țările vestice aceeași problemă. Cred că suntem pe calea cea bună. Tinerii călătoresc, se întorc în țară și rămân în țară cu noi experiențe și păreri. România se schimbă mult față de cum era când părinții noștri nu puteau trece granițele. Cred că religia este ceva ce nu trebuie pierdut pentru că ne ajută să fim oameni mai buni. În vest, încet-încet se pierde.

Credeți că arta și cultura joacă un rol în asta? În acceptarea tuturor?
Da, absolut! Toleranța se datorează conștientizării și păstrării culturii și a artei, a promovării ei și a diseminării în rândul tuturor, fie ei tineri sau bătrâni. Nu trebuie să uităm de unde venim, cine suntem și să ne promovăm țara și oamenii, dar și cultura și arta.

După ce vă întoarceți din Indonezia, ce veți face? Mai plecați?

Noi avem călătoritul în sânge, suntem foarte norocoși că ne-am întâlnit și vom face asta în continuare, cu orice ocazie, chiar dacă anul viitor este un an greu, ultimul nostru an de facultate, când avem și licența și examenul de rezidențiat. Vom încerca să îmbinăm în continuare cele două mari pasiuni ale noastre: medicina și călătoritul. Și vom scrie pe blog. Avem foarte multe de povestit!

Cum călătoresc cei care nu au bani

Cum v-a venit ideea cu blogul? Aveți mulți cititori? Când aveți timp să mai scrieți și pe blog?
Din cauză că nu prea avem bani, mai deloc chiar, metodele noastre de călătorie sunt niște aventuri. Mergem și dormim la oameni acasă, găsim proiecte sponsorizate și aplicăm și așa mai departe. În excursia asta am plecat cu banii strânși din Erasmus anul trecut. Nu am dat banii pe petreceri sau băutură, am mâncat acasă paste și orez și ne-am dat toți banii pe călătorii. Am zis că ori facem nuntă, ori plecăm în Asia de banii ăștia. Cu toate aventurile astea, am zis că trebuie să povestim și altora, că trebuie să povestim cum poți vedea lumea fără bani. Vrem să arătăm tinerilor și nu numai, că pentru a călători și a vedea cele mai frumoase locuri din lume nu ai nevoie de mulți bani, ci de inițiativă. Trebuie să te zbați, să cauți și mai ales să vrei. Cu timpul de scris pe blog e greu. Ne ia cam trei-patru ore sau mai mult să scriem un articol, dar ne place. Rememorăm și ne mai relaxăm. Avem până acum, după un an de blog, cam 48 de articole. Pagina de facebook o avem din noiembrie și avem puțin peste 1000 de like-uri, dar noi nu ne-am făcut publicitate, nici nu știm cum. Am dat din mână în mână site-ul pe la prieteni și oameni cunoscuți pentru călătorii. Nu suntem un site care promovează, ca o companie turistică, ci suntem un site de suflet, vreau să cred. Noi povestim trăiri și aventuri și dăm sfaturi despre cum este mai ușor și mai ieftin. La fel, avem mulți bloggeri români care călătoresc, pe care îi urmărim și care ne-au inspirat.

Cum arată o zi din viața voastră, în Indonezia?
Dimineața mâncăm acasă cu familia gazdă. Sunt mereu foarte drăguți cu noi. Mergem la 7:00 la spital, vedem pacienții noi internați, discutăm cazurile cu medicii, mâncăm cu toți studenții străini și cu rezidenții la cantină și încercăm mereu câte ceva nou de mâncare, mai ales pentru că ne amuzăm când nu mai știm ce să comandăm. Apoi, la prânz, avem câte un program social făcut de noi sau de organizație. Mai vizităm um muzeu, un templu, mai planificăm excursii și mai și învățăm.

Cum este familia gazdă? Câți membri are familia? Povestește-mi puțin despre ei și despre cum i-ați ales sau cum ați ajuns la ei.
Este familia unei studente la medicină în anul patru. Ei sunt cinci în familie, părinții și cei trei copii. Aici studenții la medicină trebuie să aibă bani ca să studieze, așa că stăm la familii înstărite. Eu de exemplu, dacă nu o aveam pe bunica mea care îmi dă toată pensia ei pentru călătorii și pentru diverse proiecte, nu aș fi făcut nimic. Bine că la noi facultatea e gratis, pentru cei care învață bine, suntem foarte norocoși. Familia-gazdă ne-a ales aleatoriu. Toți sunt buni și primitori și ne prezintă cultura lor zi de zi. E cel mai bun mod de a cunoaște o țară. De fapt, oamenii fac locul, de ei îți vei aminti mereu.

Ați păstrat legătura cu oameni de peste tot de unde ați fost?
Cu foarte mulți oameni, mai ales pe facebook. Ne urmăresc blogul și ne dau like-uri mereu, apoi mai vorbim și ne întâlnim prin ce țară reușim. Îi cazăm și noi dacă vin în România și mergem și noi la ei. Ne-am făcut foarte mulți prieteni.

„Eu de exemplu, dacă nu o aveam pe bunica mea care îmi dă toată pensia ei pentru călătorii și pentru diverse proiecte, nu aș fi făcut nimic”

ANDREEA, MEDICINISTĂ CĂLĂTOARE