Adrian Prohaska: „Oamenii s-au înțeles, Vasile cu Hans, Soni cu Gheorghe”

De aproape 15 ani, Adrian Prohaska este actor al Teatrului Gong din Sibiu.

A fost mai întâi sunetist al teatrului sibian „Radu Stanca”, până când, odată cu Revoluția din 1989 și cu plecarea multor sași în Germania,  i s-a propus să fie actor la secția germană de la Gong. A studiat actoria la Târgu Mureș și pare să fi trăit mereu în orașe multietnice și multiculturale, deși nu împarte oamenii în funcție de etnia lor.

La Festivalul Caleido din această toamnă, te vedem în spectacolele Da Yang und die Prinzessin Da Yin (ro. Da Yang si printesa Da Yin) și Sophiechen und der Riese (ro. Micuța Sophie și Uriașul). Ce ne poți spune despre aceste spectacole și despre personajele tale?

Sunt două spectacole diferite, ambii regizori având ceva în comun. Eva Labadi, ca și Daniel Plier sunt actori, făcând parte din școli diferite. Dacă Eva este un păpușar desăvârșit, cu pretenții în arta mânuirii, Daniel este actor dramatic din Luxemburg, stabilit în Sibiu și care abordează o paletă variată de animație. Da Yang și prințesa Da Yin este un spectacol la masă, jucat cu păpuși bunraku.  Acest stil de păpuși este în mod obișnuit mânuit de cel puțin doi actori, de aici și precizia necesară pentru coordonare și sincronizarea mișcării. Baba Stânca este personajul pe care îl interpretez; de asemenea mânuiesc și personajul principal, Da Yang, împreună cu colegii mei Claudia Stühler și Andrei Hansel.

Sophie și Uriașul este un spectacol diferit, în care actorii sunt la vedere și se pot vedea mai multe forme de animație: teatrul de umbre, iluzionism, proiecție. Este un spectacol complex după povestea lui Roald Dahl, primită foarte bine de public. În acest spectacol, interpretez mai multe roluri, toate la fel de dragi: James –  servitorul reginei – este unul din momentele de iluzionism, Odlu și Odla – generalii reginei – și nu în ultimul rând Uriașul neprietenos, interpretat ca teatru de umbre și figuri bidimensionale. Este un spectacol antrenant, cu mult umor și imagini splendide.

Cine ești tu? Unde te-ai născut, unde ai crescut și cum ai ales actoria?

Sunt sibian.

Am lucrat ca sunetist la Teatrul „Radu Stanca”, din Sibiu, timp de opt ani. Odată cu Revoluția din 1989 și plecarea sașilor în Germania, s-a produs un gol în comunitatea de limba germană din Sibiu. Deoarece era nevoie de vorbitori de limba germană, mi s-a propus să devin actor al secției germane a Teatrului Gong. Ideea a aparținut regizorului Mihai Constantin Ranin, care m-a îndemnat să fac acest pas, spunându-mi că mi se potrivește.

În Teatrul Gong, secția germană are o îndelungată tradiție. În intervalul anilor 1990-1992, secția germană a fost desființată. Ideea de reînființare a secției a aparținut doamnei Lilly Kraus Kalmar, care a făcut istorie în acest teatru. Cu energia ei binecunoscută, a format actuala secție germană din amatori, care aveau să devină de actori profesioniști.

Cam aceștia au fost primii mei pașii înspre actorie.

Student la Tîrgu Mureș, într-un oraș multietnic, cum îți amintești azi de anii studenției? Unde te-a prins Revoluția și cum ai resimțit-o?

Anii petrecuți la Târgu Mureș m-au ajutat să mă formez profesional. În primul rând, am amintirea navetei Sibiu – Târgu Mureș, o trecere de la „Guten Morgen!” la „Jo reggelt!”. Dorința mea era să îmi îmbunătățesc dicția, tehnica vocală și, nu în ultimul rând, mișcarea scenică. Doamna profesoară Pogăceanu a fost cea care m-a ajutat foarte mult în acea perioadă.

Nu am amintiri plăcute legate de evenimentele din decembrie 1989. La vremea respectivă eram militar în termen, în Buzău. Din păcate, au murit mulți tineri  nevinovați.

Pentru că Festivalul Caleido este despre diversitate și multiculturalism, cât de importante ți se par aceste aspecte în România anului 2015, din punct de vedere artistic?

Părerea mea este că acest festival are un rol foarte important și misiunea de a forma un dialog între artiști, dar mai ales între artiști și publicul spectator. Cred în mesajul oricărui spectacol, mai ales dacă este corect perceput.

Înțeleg, spune-mi dacă mă înșel, că provii dintr-o familie de etnici germani. Ai resimțit anumite avantaje sau dezavantaje de aici?

Provin dintr-o căsătorie mixtă: mama româncă și tata sas. Așadar, am avut ce învăța din ambele culturi. Am avut desigur avantajul de a învăța limba germană, mă învârteam într-un cerc al comunității săsești, dar în același timp, aveam și prieteni români.

Îmi amintesc anii de dinaintea Revoluției, atunci când totul se procura cu greu, de la alimente la vestimentație, cărți și mai ales muzică. Toate acestea le primeam de la rude sau prieteni plecați în Germania. Muzica era pentru mine o hrană spirituală, drogul meu preferat, și mi se părea ceva extraordinar să am access la noutățile muzicale.

Cum este să joci în spectacole pentru copii și ce presupun activitățile derulate în școli?

Am cea mai mare satisfacție atunci când sunt pe scenă, când simt bucuria copiilor, emoțiile lor și, nu în ultimul rând, criticile lor. Sunt mai ceva decât adulții, nu se feresc să-ți spună în față ce nu le-a plăcut sau ce nu este bine cu un personaj sau cu o situație.

În cadrul colaborării cu școala, am inițiat un proiect cu elevii de clase primare, în care propun un program care îmbină jocul cu educația.

Cum ai descrie importanța pe care teatrul o are pentru cei mici? Erai un spectator de teatru în copilărie?

Orice copil, odată ce a vizionat un spectacol de animație, desigur că va pleca de acolo cu o  anumită imagine, cu un personaj preferat, cu un refren de cântec în  minte. Este momentul când i se clarifică ce este binele și răul, lumina și întunericul, frumosul și urâtul etc. În copilărie, eram un abonat fidel al teatrului.

Sunt copiii un public mai pretențios decât adulții? Ai un sfat pentru actorii tineri care joacă în spectacole pentru copii?

Un copil spune exact ceea ce simte și nu te poți supăra pe el, dimpotrivă, trebuie luată în considerare mica observație făcută. Un adult nu ar face așa ceva. Ar sta până la finalul spectacolului, chiar dacă nu i-a plăcut, și eventual va și aplauda în rând cu ceilalți spectatori.

Recomand tinerilor care joacă în spectacole pentru copii să își păstreze entuziasmul, să fie cât mai naturali, într-un cuvânt: jocul să fie unul sincer.

Ce înseamnă teatrul pentru tine?
Bucuria de a juca, de a interpreta noi personaje, de a întâlni persoane care simt și gândesc ca tine.
Cum este viața de zi cu zi a unui actor în Sibiu? De altfel, Sibiul este un oraș foarte activ cultural, sunt și alte activități culturale din oraș în care ești implicat?

Viața de zi cu zi a unui actor în Sibiu este una obișnuită, iar în ceea ce mă privește mă simt privilegiat prin ceea ce fac. Din punct de vedere al activității culturale, nu trebuie să fii actor pentru a te bucura de numeroasele oferte culturale: există un teatru dramatic, un teatru pentru copii și tineret, filarmonica sibiană, care este una cu mare tradiție. Mai nou, există și teatru de balet și, nu în ultimul rând, numeroase spații neconvenționale.

Sunt frecvent invitat la lansări de carte pentru copii, atât în limba română, cât și în limba germană.

De-a lungul anilor, în Sibiu sau Târgu Mureș, ai fost vreodată martorul unor tensiuni interetnice?

Aceasta este o problemă pe întreg mapamondul. Dacă ne gândim la evrei, aceștia tot timpul au fost persecutați și alungați; cei de culoare sunt în continuare dezavantajați pe plan social, indiferent de continent; indienii nativi au fost întodeauna considerați niște sălbatici. În ceea ce privește  minoritățile din țara noastră, chiar dacă în general oamenii se înțeleg bine, întodeauna va fi cineva cu anumite prejudecăți, care te provoacă, te jignește verbal. Cred că totul ține de educația fiecăruia dintre noi și de înțelepciunea de a evita situațiile tensionate sau provocările. Ce pot spune este faptul că oamenii, indiferent de etnie, s-au înțeles: Vasile cu Hans, Soni cu Gheorghe.

Care este cea mai frumoasă parte a teatrului de limbă germană din România?

Este extraordiar că la o comunitate de limba germană nu foarte numeroasă, publicul prezent la spectacolele în limba germană este unul atât de numeros.

Care sunt avantajele unui actor în Sibiu, orașul sinonim cu FITS?

Exact aceleași avantaje pe care le are actorul bucureștean, înconjurat de o sumedenie de evenimente culturale: muzică, teatru, film.

Dincolo de teatru, ce alte mari pasiuni ai? Ce cărți îți plac, ce faci în timpul liber, ce alte arte te atrag?

Îmi face mare plăcere să merg la munte, în locuri unde sunt puțini oameni, îmi place să cultiv viță de vie, care pentru mine este un adevărat ritual și, desigur, să citesc, în special istorie, și să ascult muzică.

Ce locuri favorite ai în Sibiu, pe care le recomanzi oricând bucureșteanului ajuns acolo?

Nu pot spune că am un loc favorit. Mă simt bine cu prientenii oriunde aș fi. Sibiul este un oraș mic, dar cochet, și sunt convins că orice turist va găsi un loc unde să bea în tihnă o cafea sau o limonadă.

De cât timp faci parte din echipa Teatrului Gong și cum ai descrie acești ani? Cum vezi tu teatrul Gong?

La anul, voi face 15 ani de când sunt în acest teatru. Am fost mereu în căutarea rolului care mi s-a încredințat și a perfecționării lui. Au fost anii în care mi-am descoperit posibilitățile, dar și limitele.

Teatrul Gong are avantajul de a avea două secții: germană și română. De asemenea, are două săli de spectacol. De mai bine de un an, are un manager tânăr și ambițios (n.r.: Adrian Tibu), cu o nouă viziune de lărgire a orizontului teatral.

Spectatorii sibieni au parte de o mare varietate de spectacole și asta este în beneficiul tuturor: atât actori, cât și specatatori.

Care este cea mai mare satisfacție pe care actoria ți-a adus-o sau ți-o aduce?

Orice meserie ar trebui să fie făcută cu bucurie, să cauți soluții atunci când intervin probleme și astfel vei avea și satisfacție profesională, mai ales că  majoritatea timpului este dedicat meseriei noastre.

Dacă ar fi să-ți alegi pentru o zi o altă meserie, ce ai vrea să faci? De ce?

Mi-ar plăcea să lucrez tot cu copiii, să le propun o altfel de școală, mai în joacă, unde totul să fie pe înțelesul lor. E minunat să le stârnești curiozitatea și să îi privești cum descoperă singuri binele și răul, cinstea, demnitatea etc.

Ai sau ai avut cândva un actor care să te inspire, pe care să îl privești ca pe un model?

Florian Pitiș este cel care mi-a servit drept model și pe care l-aș recomanda oricărui tânăr.

Ne poți recomanda trei titluri din cultura germană recentă, pe care să nu le ratăm, fie că vorbim de teatru, cinematografie sau literatură?

Am rămas un admirator al literaturii germane clasice, însă vă pot sugera un film care vă va stârni interesul, cu mult umor și multe semne de întrebare, el se numește Goodbye Lenin. Muzica este una din marile mele pasiuni și v-aș sugera să audiați Till Bronner, albumul Love. Îmi place mai mult literatura engleză recentă și vă recomand cărțile lui Mike Ormsby: Grand Bazar Romania – o carte despre români, văzuți prin ochii unui englez – ca și Child Witch – o carte profundă, ce descrie societatea și viața în țări care au trecut prin războiul civil.

Într-o singură frază, privind într-o oglindă imaginară, cum ți se arată actorul Adrian Prohaska din urmă cu zece ani? Dar cel de azi?

Ca un maratonist la început de cursă. Cursa e în derulare…

De ce am veni să vă vedem la Caleido, dacă suntem germani? Dar dacă suntem români?

Fiecare din cele două spectacole au un stil diferit de abordare a animației. Imaginile create sunt foarte frumoase și diversitatea lor poate fi admirată indiferent dacă ești german sau român.

Apropo, ai împărțit vreodată oamenii în germani și români?

Nu.

Care este, pentru tine, premiera acestei toamne, dintre spectacolele în care joci?

Cei trei purceluși, care de fapt sunt patru, în regia Evei Labadi.

Ai avut colaborări cu teatrele bucureștene? Cum ți se pare Bucureștiul?

Nu, nu am avut astfel de colaborări. Bucureștiul? Un pantof prea mare pentru un provincial ca mine.