Alexandra Bălășoiu: „Dansul poate contribui la crearea unor spații sigure de expresie a empatiei”

Alexandra Bălășoiu ne povestește cum a ajuns o psihoză postpartum să se transforme într-un act artistic. Cum s-a născut spectacolul „Mareele de primăvară ale unei fete cuminți”. 

Alexandra Bălășoiu, cum ați ajuns să faceți “Mareele de primăvară ale unei fete cuminți”, cum și de ce tocmai această poveste? 

„Mareele de primăvară ale unei fete cuminți” este o poveste personală intersectată artistic cu alte istorii pe care le-am întâlnit în cercetarea mea. Motivația de a porni pe acest drum s-a născut din dorința autentică de a înțelege și integra o experiență personală, declanșată de nașterea fiicei mele. Catalogată medical ca o psihoză postpartum, un eveniment rar care statistic apare la 1 din 1000 de femei (fiind cea mai rară tulburare psihică din perioada postpartum), experiența a fost încărcată de o complexitate care mi-a dictat mare parte din traseul ulterior, artistic și personal deopotrivă. Am pornit astfel în căutarea unei căi de mijloc între îmbrățișarea lipsită de critică a unor astfel de trăiri ca revelații uimitoare și refuzul lor complet ca patologie mintală. În procesul de lucru am colaborat cu jurnalista Iulia Marin care a luat o serie de interviuri unor persoane diagnosticate cu tulburare bipolară, disponibile în continuare pe site-ul Indiebox.ro. Loredana Larionescu, dans-terapeut, a derulat în paralel o serie de ateliere dedicate acestor persoane.

O mamă înnebunește într-o zi de toamnă. Cum e tratat „nebunul” în România astăzi, în lumea de dincolo de scenă?

Din păcate cred că există în continuare foarte multă stigmatizare în jurul acestui subiect și mai ales o lipsă acută de capacitate de relaționare în astfel de situații. „Nebunul” e înconjurat în continuare de multă frică, de impresia că situația este definitivă și iremediabilă, de lipsă de timp și răbdare, de lipsa unor resurse personale emoționale de a sta în preajma lui. Nebunia ne pune față în față cu ceea ce nu putem controla și înțelege, iar asta cu siguranță că poate fi înspăimântător. Reacțiile imediate sunt fie fuga și ignorarea, fie încercarea de a corecta și opri. Din fericire însă, există o mulțime de oameni care încearcă să schimbe aceste paradigme, care exersează răbdarea, care-și înțeleg propriile limitări, care caută continuu noi căi și se uită la fiecare om încercând să vadă dincolo de etichete și comportament. Mă bucură nespus colaborările noastre cu spitalele de psihiatrie în care am derulat ateliere de art-terapie, dans-terapie și foto-terapie, precum și spectacole dedicate pacienților și/sau personalului medical. Împreună cu spitalele care ni s-au alăturat pe acest drum și echipa artistic-terapeutică aflată în continuă creștere, visăm la instaurarea acestor tipuri de activități ca normalitate.

Interviul complet aici: https://institute.ro/performance/interviu-cu-alexandra-balasoiu-dansul-poate-contribui-la-crearea-unor-spatii-sigure-de-exersare-a-empatiei-7640.html