Coregrafa Valentina De Piante: „Este un tabu să te miști altfel în oraș”

O întâlnire cu Valentina De Piante, coregrafă din colectivul Areal și lector universitar la UNATC, pe care o vedem în Festivalul Caleido 2021 în performance-ul de dans contemporan „Bad Mamma”.

De Alina Vîlcan

Cum a apărut performance-ul de dans contemporan Bad Mamma, a treia parte din Singing Bodies Trilogy, performance pe care îl vom putea vedea în Festivalul Caleido?

Bad Mamma este parte integrantă a trilogiei, un spectacol dens în trei părți de două ore și 15 minute. Solo-ul s-a născut din interacțiunea umană, profesională cu membrii colectivului: artiștii pluriversatili Denis Bolborea și Alexandra Bălășoiu, împreună cu Andrei Cozlac, artist vizual și profesor. Trilogia Singing Bodies s-a născut ca o incursiune acustică, fizică și emotională în contextul urban. Impulsul proiectului l-a dat Alexandra Bălășoiu. Într-o primă fază am lucrat ca un colectiv – împărtașind experiențe, spații, practici. Proiectul a început de la a conștientiza sunetul urban în corpurile noastre și de la a  interacționa în diverse contexte: în metrou, în piețe, în centre comerciale, în interiorul locurilor publice, la Muzeul Simțurilor. Corpurile noastre, persoanele noastre în spațiile publice nu au fost primite tot timpul bine. Este un tabu să te miști altfel în oraș, o perturbare prea mare a reglementărilor asupra a ceea ce este bine să faci în public. După  o lună de studiu împreună, am trecut la lucru  individual. În cadrul solo-ului, am ales ca instrument performativ să lucrez cu vocea care mișcă corpul. Aici am fost susținută fantastic de către Denis Bolborea, un artist complet – coregraf, compozitor și cântareț.

Cum se explică titlul spectacolului, Bad Mamma, de ce acesta?

Bad Mamma este o cântareață care aduce vibrațiile în corp, în organe. Bad Mamma face un drum înapoi către forța respirației, a primelor sunete, care devin cuvinte. Totul este născut într-o stare de transă. Se pierde și se regăsește, trăiește și moare traversând emoțiile care fac corpul să tremure. Am ales să parcurg o „dez-identificare”: am intrat în corpuri și personaje fictive, mai mult am lăsat rolurile să vină către mine, printre care acela de căntareață. Bad Mamma este o mamă stea a rock-ului alternativ care îmbină întelepciunea cu un cocktail de dizidență, libertate și de continue căutări. Bad Mamma este un corp sonor care prin sunetul vocii transfigurează spatiul și amplifică timpul. Ea oscilează de la o stare de emoție pură, la dorință, de la fragilitate la putere. În același timp, acest corp-voce  declanșează o altă percepție a spectatorului, înglobându-l în performance. Sunetul și corpul, carnea și emoțiile pulsează în inima și în ochii celui care simte și privește..

Trilogia Singing Bodies își propune să surprindă și relația artiștilor implicați cu orașul în care trăiesc. Cum vorbește Bad Mamma despre felul în care vă raportați la oraș?

Cum spuneam, corpul, natura fizică a noastră, nu prea a fost primit drăgăstos de către observatori în timpul improvizațiilor noastre. Orașul București cenzurează mult corpul în manifestarea lui sinceră și autentică. Nu există învățători, nici profesori interesați de limbajele corpului… În general, corpul este o necunoscută în imaginarul colectiv. Nu ne simțim în corp niciodată, de aceea pierdem bucuria. Corpul în mișcare produce propriile molecule ale fericirii. Dar orașul m-a și inspirat mult: cu rimturile, zgomotele și personajele lui încruntate,  îmbibat în atmosfera gândurilor, emoțiilor locuitorilor. Orașul îmi arată straturi de istorie vizibilă și invizibilă, precum corpul care acumulează fizic povestea individuală și colectivă, un corp care se confundă cu costrângerile și dinamicile societății.

Cum abordează performance-ul raportul dintre corp și trăiri interioare în lumea contemporană, ce aduce nou din această perspectivă?

Sunt pasionată de neuroștiințe și de artă totodată. În ultimele decenii, există un dialog magnific în jurul temei consțiinței, din perspective științifice și artistice. Dar dincolo de toate abordările, știm că corpul este în ceea mai mare parte necunoscut, inconștient, nemăsurabil, necântăribil, cu multiplele lui noduri afective încă intraductibile. Acest limbaj al corpului intraductibil devine motorul căutărilor în multiple direcții, în cadrul spectacolelor mele, un paradox de simultaneități, unde nu trebuie să operăm cu mintea logică, ci cu un alt fel de minte, un „overmind”, o supraminte. Pe scenă se naște atunci pentru spectator un corp mitologic, care aparține tuturor, deoarece în el se recunoaște. Noi, locuitori ai orașului, tehnologizați, am pierdut aproape de tot dimensiunea ritualului, dimensiunea care ne leagă unii de alții și de natură. Lucrez foarte mult cu un corp animal în corpul meu, care mă ajută să amplific toate simțurile: acestea încep să lucreze în sinestezie, ca tentacule care primesc și redau informații. În acest mileniu, noi, artiștii, împreună cu oameni  de știință și filozofi, urgentăm o direcție clar experiențială, o reîntoarcere la corp/natură: a reînvăța să întrupăm emoțiile, să plonjăm fizic în experiența profundă și complexă a trupului memorie, la intersecția dintre conștient și inconștient, emoții și umor. Bad Mamma activează în dansul ei cele patru sisteme nervoase, de la instinctualitate, la  reflexe, de la belly brain/creierul enteric, la sistemul neo-cortical imaginativ abstract.

Cum vedeți dansul contemporan în Bucureștiul de azi, cum stăm la acest capitol?

Pentru mine dansul este un instrument puternic cognitiv, social și politic. Pe de o parte, persoanele conștiente de propriul corp învață mai bine, pe de altă parte, dansul este  liantul pentru a fi împreună mai bine,  în al treilea rând artistul actual este conștient și implicat în încercarea de a rezolva problemele actuale. De câteva luni, s-a constituit colectivul Areal din care fac parte și care este un nucleu activ de coregrafi, performeri, oameni de teatru, care scutură această anestezie a simțurilor, conformismul, lenea și individualismul și propun o artă aproape de semeni. Artiștii știu că arta și  practicile corporale sunt o disciplină uitată de pe băncile școlii, dar care ar putea contribui la evitarea multor probleme în viitorul adult. Despre sinele-corp se cercetează mult, deoarece corpul este un incubator de potențial, de resurse. În România, studiile de embodied cognition au început să fie cunoscute deja de un deceniu. Dar am mare încredere în colegii mei și în viitorii studenți că în următoarea perioadă dansul va pătrunde și în contexte defavorizate, în școli, cămine, spitale, centre de plasament, închisori. În plus, în multe spectacole actuale publicul devine parte din spectacol, nu este doar un consumator pasiv. În Singing Bodies, luăm de mână publicul și, de la o percepție fragmentată, acesta ajunge să rezoneze cu performerul, până la a dansa cu el!

Cum a fost pentru dumneavoastră acest an de pandemie, cum v-a afectat din punct de vedere profesional?

Mă gândesc la acest moment ca la o perioadă de cotitură. Este un timp care ne cere acțiuni mici, dar compacte, în care trebuie să ne unim forțele și să acționăm pentru binele tuturor. Avem o putere fabuloasă în intențiile noastre… Sistemul ne îndeamnă la frică, eu cred că trebuie să conștientizăm necesitatea de a fi împreună, de a găsi formate artistice pentru a scoate oamenii din frica mediatizată, să conștientizăm importanța de a fi un corp radiant în mișcare. Colectivul Areal și Centrul Național al Dansului s-au străduit să găsească căi de a performa. Chiar orașul a fost contextul prielnic pentru a dansa din nou când s-a putut sau de a dansa pentru o singură persoană în public. Pandemia m-a făcut mai radical, deoarece am simțit că mă pierd pe mine, pierzând legăturile vitale cu ceilalți.

În concluzie, de ce să nu ratăm Bad Mamma în Festivalul Caleido?

Spectacolul va fi o experiență de durată în interiorul corpului, regăsind ceva de care poate ați uitat si pe care astfel îl veți putea recăpăta.

„Orașul îmi arată straturi de istorie vizibilă și invizibilă, precum corpul care acumulează fizic povestea individuală și colectivă, un corp care se confundă cu costrângerile și dinamicile societății.” (Valentina De Piante, coregrafă)

Foto: Silvia Ioana Niculae, Lavinia Pollak, Dana Dohotaru