Gliese 445

O stea pitică roșie, undeva în constelația Girafa. Drumul spre ea. Distanța și dorul de casă. Tot ce cunoaștem, existând în același timp atât ca particulă, cât și ca undă. Un buncăr în care suntem nevoiți să ne refugiem. Sau o stație de metrou. Momentul în care ne privim în ochi. Atunci când cineva pășește în fața celorlalți și spune ceva.
„Gliese 445” este o meditație asupra trecutului și viitorului umanității, precum și o provocare de a reflecta la fragilitatea vieții și la puterea teatrului de a imagina viitoruri posibile. Într-o lume plină de violență și incertitudine, zece performeri se întâlnesc în două orașe diferite, mediați de tehnologie, și îndrăznesc să spere. Au pornit de la întrebarea: „Cum ar fi dacă acesta ar fi ultimul spectacol din istoria umanității? Sau din istoria mea personală?”. Nu vor putea să își imagineze până la capăt scenariul, dar poate tocmai asta va fi eliberator.

28 noiembrie, 18:00 | Iulius Town

Pentru rezervări completați formularul de aici. Accesul în sală se face cu 15 minute înainte de ora anunțată

Text și regie: Raul Coldea
Scenografie și video: Mihai Păcurar
Asistentă scenografie: Daria Nicu
Muzică: Alexandru Condurat
Suport tehnic: Daniel Răduțu
Sunet și lumini: Báko Zoltán, Robert Kocsis, Magyar Csaba
Regie tehnică: Lidia Baciu
Asistentă regie tehnică: Ioana Popescu
Foto și video afiș: Mihai Păcurar
Spectacolul este o coproducție Reactor de creație și experiment, Cluj-Napoca, și Teatrul Andrei Mureșanu, Sfântu Gheorghe. Se joacă simultan în ambele orașe, fiind transmis parțial, video și audio, dintr-un spațiu în celălalt.
Spectacol produs în cadrul programului cultural multianual „Perspective”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. 
Cu: Andrada Balea, Cătălin Filip, Oana Jipa, Oana Mardare, Alina Mișoc, Fatma Mohamed, Mădălina Mușat, Camelia Paraschiv Katai, Anca Pitaru, Doru Taloș
Durata: 100 min
Vârsta: 14+
Data premierei: 15 martie 2022

Similar Posts