Mihaela Drăgan: “Să fii actor rom în România nu e tocmai un privilegiu”

Mihaela e romă, actriță, feministă, fondatoare a trupei Giuvlipen. În Caleido va juca în spectacolul “Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?”

Andrei Crăciun

Festivalul Caleido este un eveniment care se dedică bogăției care rezultă din diversitatea etnică din țara noastră. Crezi că teatrul este o luptă eficientă pentru conștientizarea acestei bogății?

Da, așa m-a învățat experiența de a lucra într-o trupă feministă romă de teatru. Teatrul pe care îl fac m-a dus mai aproape de ceilalți și de bogăția diversității lor.
Mihaela, ce învățăm noi din spectacolul «Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa»?

Învățăm că putem face mai mult decât credem pentru ceilalți. Că un simplu gest ar putea salva viața cuiva. Că rasismul, patriarhatul pot ucide. Și că se nasc femei revoluționare în comunitatea romă capabile să moară pentru idealurile lor.

 Ce a însemnat pentru dumneata, ca artist, apartenența la etnia romă, cum te-a ajutat și cum nu te-a ajutat în carieră?

Să fii actor rom în România nu e tocmai un privilegiu. Dacă ești genul de rom cu pielea închisă la culoare, nu o să se gândească niciun regizor mainstream să te distribuie în Hamlet, de exemplu. Rolurile care ți se vor oferi vor fi în mare parte conform cu etichetele despre romi. Pe mine, identitatea mea romă m-a ajutat să găsesc în mine destulă furie și dorință de schimbare încât să creez un alt tip de reprezentare pentru noi, romii, în teatru. Iar după acest moment, identitatea mea romă nu a mai fost un impediment ci o oportunitate. Ceea ce înainte mă vulnerabiliza, acum a devenit superputerea mea. Ce era înainte rușine, acum e o mare mândrie. Anul ăsta am reprezentat România la New York ca una dintre cele 6 finaliste din toată lumea la premiul internațional de teatru Gilder/Coigney. M-am simțit mândră că eu, o actriță romă, reprezint țara. La premiu am fost nominalizată datorită spectacolelor Giuvlipen. Mi-am dorit mult să fac o trupă de teatru în România care să fie îndrăzneață, cool, feministă, antirasistă, provocatoare, scandaloasă, să-ti dea mindfuck-uri și să producă un fenomen. Nu știu cât am reușit până acum dar ăsta e planul Giuvlipen pe următorii ani. Sunt împlinită cu ceea ce fac și știu că nu aș fi ajuns aici, clar, dacă nu aș fi conștientizat că am o apartenență la etnia romă.

 Ce mai face trupa voastră de teatru Giuvlipen? Care mai e stadiul proiectului unui teatru rom?

Giuvlipen face foarte bine și foarte multe. Simt că ăsta e momentul nostru să fondăm un teatru rom aici. Îmi aduc aminte că ultima dată când ți-am dat un interviu tu spuneai că eu lupt pentru un teatru rom în România. Mi-ar plăcea, curând, să faci un alt material în care să spui că am câștigat lupta. Pentru că am muncit mult în ultimul timp și am reușit să intrăm în contact cu Primăria București, să obținem promisiunea că proiectul nostru nu e atât de departe de realitate. Așteptăm, în următoarele luni, ceva concret din partea Primăriei. Să vedem. Între timp, noi ne continuăm proiectele, avem mult de lucru în anul viitor și asta ne bucură.

Care crezi că e viitorul imediat al Europei în contextul atâtor tensiuni inter-etnice? Încotro ne îndreptăm și cum putem să facem să mergem în direcția corectă?
Tensiunile au existat mereu, din când în când iau amploare și se transformă în tragedii la nivel macro. Ce se întâmplă în ultimii ani în Europa (creșterea rasismului și a xenofobiei) înseamnă pentru noi, artiștii, jurnaliștii, scriitorii, mai multă muncă politică de făcut. Cred că noi avem o responsabiltate mai mare decât credem în influențarea discursului public despre minorități sau refugiați.