Nona Șerbănescu: „În general, urmăresc miza politică a fiecărui proiect artistic în care mă implic”

O întâlnire cu Nona Șerbănescu, pornind de la spectacolul „Bambina, regina florilor” (regia Mihai Lukacs), pe care îl vedem în Festivalul Caleido și care spune povestea cunoscutei florărese Lina Georgescu și a romilor boldeni.

De Alina Vîlcan

Spectacolul Bambina, regina florilor, în regia lui Mihai Lukacs, are la bază o cercetare derulată în parteneriat cu Asociația Florarilor din România. Cum a apărut ideea acestui spectacol, de la ce ați pornit și cum ați documentat viața florarilor romi din București?

În anul 2017, când am produs spectacolul Bambina, regina florilor, organizația noastră dezvoltase un spațiu pentru lucru în comun pentru arte vizuale și teatru, ARTHUB, iar sediul nostru se afla în clădirea Piața Latină. Proprietarul etajelor din clădirea unde aveam noi centrul cultural este domnul Florin Georgescu, fiul Linei Georgescu, supranumită Regina florilor. În urma colaborării pe care o aveam, între noi s-a creat, pot spune fără teamă, o adevărată prietenie. Atât eu, cât și Alex Fifea, partenerul meu, am fost fascinați de poveștile lui Florin și de întreaga lume pe care el o reprezenta. În urma unei discuții cu Florin, la mine în atelier, m-am gândit să îi propun să facem un spectacol de teatru despre mama lui, care murise de puțin timp și a cărei poveste era pe cât de impresionantă, pe atât de emoționantă. Evident că din acel moment Florin și Alex au început lucrul la proiect și au început să documenteze viața Bambinei. Eu am început să caut fonduri pentru a putea produce spectacolul, iar apoi ni s-au alăturat Andrei Șerban și Zita Moldovan și am continuat cu toții documentarea.

Prin ce ai spune că este interesantă pentru publicul bucureștean istoria personală a florăresei Lina Victorița Georgescu, cunoscută ca Bambina, de ce să o aflăm?

De când am auzit prima dată povestea Bambinei m-a uimit diferența colosală dintre imaginea stereotip a femeii rome și forța, hotărârea și caracterul ei. Mi-am spus că toată lumea trebuie să afle povestea fetiței care a pornit de la a vinde flori prin restaurante și a ajuns să conducă un imperiu financiar. A contat foarte mult faptul că Florin Georgescu, fiul său, ne sublinia mereu că la romii boldeni femeile sunt cele care conduc afacerile și că ele sunt cele care dețin controlul și priceperea asupra afacerilor cu flori. Această reverență mi s-a părut pe cât de fermecătoare, pe atât de importantă într-un tablou mai amplu, al luptei feministe intersecționale.

Pe lângă partea de text și documentare, realizată alături de echipa spectacolului (Alex Fifea, Andrei Șerban, Mihai Lukacs, Zita Moldovan), semnezi scenografia și costumele pentru Bambina, regina florilor. Ce ți-ai propus să surprindă partea vizuală, care au fost principalele provocări pentru tine ca scenografă, ce te-a inspirat în mod deosebit?

Poate ar trebui să încep sau să precizez că înainte de toate, de documentare și scenografie, semnez producția spectacolului. În sensul că alături de Alex Fifea, care s-a ocupat de partea artistică a proiectului, eu am gestionat toate acele lucruri nu așa de „cool”, dar atât de necesare pentru ca spectacolul să existe și să poată fi creat. Și principala provocare a fost obținerea fondurilor pentru producție, dat fiind că spectacolul a fost destul de costisitor: trei actori, cinci muzicieni (în prima formulă), costume și decoruri realiste etc.

În ceea ce privește scenografia, mărturisesc că am iubit acest proiect. Am făcut o documentare vizuală paralelă cu cea de text și am început-o tot cu ajutorul lui Florin Georgescu, chiar în casa familiei sale. Când intri în casa unor romi boldeni, sunt impresionante stilul și amenajarea eclectică, maximalistă, pe alocuri luxoasă, cu accente puternice. Nu poate să nu miște în tine ceva. Și așa mi-am dorit să fie și spectacolul – cât se poate de maximalist. Din păcate, cu fondurile de care dispuneam nu am putut să construiesc scenografia pe care mi-aș fi dorit-o și pe care acest spectacol ar merita-o, dar cel puțin cu costumele cred că am reușit să respect tipicul boldenesc.

Bambina, regina florilor atrage și prin muzica asigurată de Cătălin Rulea, Mamiru, Nicu Dorel, Andrei Nagy și Liviu Iancu. Ce ne poți povesti, din culisese spectacolului, despre această parte, cum ați lucrat cu muzicienii romi, care este rolul muzicii aici?

Bambina, regina florilor este un spectacol-document. Fiecare dintre noi toți cei din echipă ne-am propus să culegem și să redăm cât mai mult din patrimoniul imaterial al romilor boldeni. Că este vorba de straiele specifice sau de impresionantul folclor muzical, preocuparea noastră a fost adunarea la un loc a acestor valori și crearea unui context în care aceste obiceiuri și moșteniri culturale să fie puse în lumină, în primul rând pentru viitor.

De ce consideri esențial ca teatrul de azi să investigheze comunități, să redea istorii?

Eu nu sunt om de teatru, sunt artistă și mă manifest în mai multe medii. Nu știu dacă este esențial sau nu ca teatrul să investigheze comunități și să redea istorii, dar cred că este o idee foarte bună să o facă. Pe mine asta mă interesează și dacă o fac prin artă vizuală sau prin teatru sau, sper eu în viitor prin film, atunci de asta mă ocup și spre asta mă îndrept. În general, urmăresc miza politică a fiecărui proiect artistic în care mă implic și în acest caz miza a fost în primul rând una feministă intersecțională, de reprezentare, în subsidiar existând permanent preocuparea pentru această documentare istorică, dacă vreți, despre care vorbeam mai sus, ca un stop cadru asupra unui moment care deja a fost depășit. 

Știm că teatrul independent de la noi se face, cel mai adesea, fără prea mulți bani. Afectează acest neajuns financiar partea vizuală a spectacolelor, cum stăm la capitolul scenografie și costume în mediul independent, cum vezi lucrurile?

Iată că fără să știu ce urmează am atins această întrebare puțin mai sus. Eu până acum am semnat scenografia a patru spectacole. Sunt și nu sunt o „scenografă”, mai exact nu sunt – sunt, cum spuneam și mai sus, o artistă care se exprimă și așa. Pot spune că în afară de Bambina, unde ne-am propus de la bun început să avem o estetică maximalistă într-o cheie horror vacui (frică de gol) și unde aș fi avut nevoie de mult mai mulți bani de producție, dar și ulterior pentru depozitare și transport, la toate celelalte mi s-a solicitat din start o estetică săracă, minimală in extremis, unde decorul să poată fi luat în valiză. Desigur că încadrarea în buget a fost ceva mai facilă. Deci cumva nu atât lipsa banilor de producție e singurul punct nevralgic al scenografiei independente, problematică este și logistica ulterioară, fapt care modifică din start așteptările, brieful, dacă vreți. Eu ca apetență sunt o maximalistă, poate și datorită originii mele pe jumătate orientale sau poate vârstei: m-am născut prea devreme ca să prind valul artei minimaliste la noi și puțin prea târziu (cu vreo două sute de ani) pentru  arta decadentă, încărcată și exuberantă pe care o iubesc din tot sufletul, dar cumva lucrurile se duc și revin și există un ciclu în toate manifestările artistice și un loc, un timp și o vârstă pentru toate stilurile.

Cum a fost pentru tine, din punct de vedere profesional, acest an de pandemie?

Greu, mulțumesc de întrebare. Într-un fel a fost mai greu decât oricând, în alt fel, strict pentru organizația noastră – a fost ceva mai bine, pentru că am avut șansa ca în 2019 să câștigăm o serie de granturi multianuale din care am putut să susținem o activitate constantă. Acest fapt a fost o premieră pentru noi și s-a suprapus în mod providențial peste o perioadă foarte chinuitoare pentru noi toți. Pot spune că la noi, vorbesc de Alex Fifea și de mine, pentru că noi facem totul împreună și cumva funcționăm ca un cuplu artistic, pentru el a fost de o mie de ori mai greu decât pentru mine. În cazul meu am profitat de timpul avut și m-am retras în atelier și în documentări pentru noi proiecte. Contextul atipic – odată ce m-am obișnuit cu el, mi-am creat niște obiceiuri creative, o rutină artistică – m-a ajutat să fiu mai orientată către interior, să nu mă mai pierd în taskuri de management și producție. Pentru Alex însă a fost chinuitor să nu poată să joace. Am văzut cum se metamorfozează și cum suferă, cum se simte inutil, deși evident că nu este. De aceea cred că pentru actori a fost cel mai greu dintre toate meseriile artistice.

„De când am auzit prima dată povestea Bambinei m-a uimit diferența colosală dintre imaginea stereotip a femeii rome și forța, hotărârea și caracterul ei. Mi-am spus că toată lumea trebuie să afle povestea fetiței care a pornit de la a vinde flori prin restaurante și a ajuns să conducă un imperiu financiar.” (Nona Șerbănescu)