Richard Bovnoczki: „Evenimentele culturale etnice de la noi nu cred că sunt atât de prezente în atenția oamenilor”

În prima zi din Caleido 2017, târziu în noapte, de la 21.30, Richard Bovnoczki și Șerban Pavlu ne dau întâlnire la UNTEATRU, și nu este orice fel de întâlnire, căci este chiar aceea din „The Sunset Limited”, spectacol montat de Andreea și Andrei Grosu, după textul americanului Cormac McCarthy. Ce are de spus Richard Bovnoczki, actorul pe care în prezent îl regăsim în nu mai puțin de 18 spectacole, despre întâmplarea aceasta? Iată!

 De Alina Vîlcan

Dacă mai există public de teatru în București care să nu fi văzut deja „The Sunset Limited”, de ce să vină să-l vadă?

Există cu siguranță mulți care n-au văzut „The Sunset Limited”, măcar dintr-un calcul simplu: îl jucăm de doi ani, sala are o capacitate de 90 de spectatori și l-am jucat în medie de două ori pe lună; asta ar însemna 4.320 de spectatori care au văzut spectacolul și cred că iubitorii de teatru din București sunt mult mai mulți. Acest spectacol este o întâlnire fericită între text, regizori, actori și scenograf, din care a rezultat o creație care atras atenția, a impresionat și poate pe unii i-a și marcat. Măcar pentru asta merită să fie văzut cel puțin o dată.

„The Sunset Limited” este prezentat mai ales ca o întâlnire autentică între doi oameni. Dincolo de întâlnirea celor două personaje, cum ai descrie întâlnirea dintre tine și Șerban Pavlu, cu ocazia acestui spectacol?

Este prima dată când am jucat împreună și mă bucur că s-a întâmplat ca distribuția să fie atât de restrânsă. Adică numai noi doi. Am putut să ne concentrăm mai bine unul asupra celuilalt și să ne cunoaștem mai bine. Pavlu a fost o parte foarte importantă în devenirea spectacolului, prin întrebările lui, îndoielile și încrederile lui. Personajul lui este mai dificil, din punct de vedere al susținerii. El își ascunde motivul profund al hotărârii luate, de a se sinucide, până la sfârșitul piesei, când răbufnește până la epuizare și acest lucru este extrem de solicitant pentru că necesită să porți o măsură constantă a unei tensiuni care mocneste și tot amână să explodeze. Este un partener care are ochii vii pe scenă și asta e important, pentru că doar așa ceea ce se întâmplă între noi poate să conțină autenticitate.

Care a fost marea provocare pentru tine în construirea acestui rol?

Gândirea matematică a personajului și măestria formulării ideilor! Și mai am de lucru la ele!

Joci în 18 spectacole, cum arată o zi obișnuită pentru tine? Ce te inspiră și, mai ales, ce te motivează?

O zi obișnuită este împărțită între familie și teatru. Teatrul ocupă mai mult timp, așa că lupt, la propriu, să am timp mai mult cu familia. Pot fi inspirat atât de frumos, cât și de urât, dar de motivat mă motivează autenticul, frumosul și adevărul.

Pentru că festivalul Caleido este (și) despre etnicitate și multiculturalism, cum vezi multiculturalismul în România anului 2017, cât de vizibilă ți se pare coexistența etniilor de la noi pe plan cultural?

Etniile și-au respectat și apreciat reciproc obiceiurile, tradițiile, cultura și au conviețuit fără probleme cât timp politicul nu și-a vârât coada. Cât despre vizibilitate, nu știu dacă această coexistență este suficient de vizibilă. În afară de campania „școală pentru copiii romi”, o campanie binevenită care necesită o vizibilitate, evenimentele culturale etnice de la noi din țară nu cred că sunt atât de prezente în atenția oamenilor. Am fost, de exemplu, în Germania, cred că la Hannover, la un festival cu obiceiuri și tradiții ale mai multor popoare din Europa. Fiecare reprezentant avea o parcelă unde își creaseră un habitat cu cort, o mică scenă, mese și altele, cu care intrai în contact. Aflai multe lucruri despre fiecare prin mâncărurile, băuturile, dansurile, hainele, limba, muzica, picturile lor populare. Era o mare petrecere, unde te îmbogățeai cu informație și experiență trăită împreună cu acei oameni, fiecare de unde era. Acela a fost un eveniment serios care mi-a rămas în amintire prin imagini, senzații și gust.

Foto: Adi Bulboacă