Call pentru voluntari

Căutăm voluntari/e/x pentru Festivalul Caleido 2023! Ediția din acest an va avea loc între 27 noiembrie și 1 decembrie în Timișoara. Prezentăm 20 de spectacole de teatru, dans, performance, organizăm cinci dezbateri și două ateliere de dans, în cinci spații culturale.

Dacă ești din Timișoara, îți plac spectacolele de teatru, dans, performance, workshop-urile de dans și dezbaterile constructive, dacă vrei să cunoști oameni noi, esti organizat/ă/x, comunici ușor și eficient, dacă îți respecți angajamentele asumate și îți dorești un context prietenos și dinamic, te așteptăm în echipa de voluntari Caleido!

Atribuțiile tale se vor referi în principal la: coordonarea accesului la evenimente în cele cinci spații partenere, întâmpinarea invitaților și a publicului, asigurarea locurilor pe baza rezervărilor făcute în prealabil, primirea artiștilor și informarea acestora cu privire la evenimente, program, spații, acompanierea artiștilor români și a celor internaționali pe perioada festivalului.

Căutăm voluntari/e/x: cu o bună cunoaștere a limbii engleze (mai ales la nivel conversațional), cu atenție la detalii, atitudine deschisă și prietenoasă, organizați, punctuali, de încredere, care comunică corect și fac față situațiilor neprevăzute care pot apărea pe perioada festivalului. 

Oferim: oportunitatea de a face parte din echipa unui festival de arte performative care prezintă producții independente naționale și internaționale, acces la toate evenimentele din festival, informații și resurse din teatru, dans, performance, respectiv diplome/adeverințe de voluntariat.  

Dacă ai împlinit 16 ani, te poți înscrie cu un e-mail cu subiectul Voluntar Caleido pe adresa voluntari@caleido.ro până la data de 20 noiembrie.

Spune-ne câteva lucruri despre tine și domeniul tău de activitate, despre interesul pentru festival. Scrie-ne (cu aproximație) disponibilitățile tale de timp și lasă-ne numărul de telefon, ca să ne putem găsi ușor. Revenim cu vești pe 15 noiembrie.

Similar Posts

  • A surprised body

    Francesco Scavetta propune o abordare personală a dansului contemporan, bazată pe tehnica release și contact improvisation, influențată de experiența sa ca dansator, coregraf și de practica sa Tai Chi Chuan, care face legătura dintre transformarea profundă a corpului și poetica delicată a mișcării. Titlul “A Surprised Body” definește un corp într-o stare de alertă continuă,…

  • Zambara Kabarett

    Zambara Kabarett e un spectacol despre ceea ce s-a întâmplat, se întâmplă, şi va continua să se-ntâmple, pe ici pe colo, pe la margini, prin locuri, blocuri şi cartiere, sau prin diverse bule ale Zambarei.E un spectacol despre un oraş în schimbare și despre oamenii din el, confruntaţi cu schimbarea. Cu S mare. Sau afectaţi,…

  • Programul Caleido Talks 2023

    Caleido Talks prezintă o serie de cinci dezbateri concepute pentru a facilita și întreține spațiul vital al dialogul, un loc de întâlnire pentru artiști, specialiști din diverse domenii și public. Dezbaterile funcționează cumulativ, încercând, și separat și împreună, să răspundă unor întrebări pe care le considerăm, mai ales acum, necesare și actuale. Scopul lor final…

  • Domnișoara Iulia

    „Pentru noi, în momentul acesta al vieții, Domnișoara Iulia e un text cu raze X care ajung până la oase. E despre cum se descompun oamenii în nopțile nedormite și despre mersul pe sfoară fără plasă de siguranță. Ne fascinează cel mai crud și mai devorator Strindberg. E un studiu care te trage adânc sub…

  • AUĂLEU prezintă HUOOOOO!!!

    Un spectacol fără decor, muzică, efecte, costume, fum, figurație, dar la care în schimb se râde. Postura în care sunt puși artiștii, atunci când trebuie să își descrie operele, este ca aceea în care mamele spun despre copiii lor că sunt cei mai frumoși din lume. Ar fi ilar să ne lăudăm singuri spectacolele. Nu, categoric nu…