Andrei și Andreea Grosu, artiști: “E minunat că se întâmpla asta, că se vorbește prin artă despre discriminare de orice fel”

Andreea și Andrei sunt regizori și părinți-fondatori ai teatrului independent unteatru.

Andrei Crăciun

Andrei și Andreea Grosu, iată-ne în fața unui nou festival Caleido. În acest an aveți spectacolul Domnișoara Iulia în festival. Care e povestea acestui spectacol? Cum și de ce Domnișoara Iulia?
Domnișoara Iulia e genul ăla de text care dacă te-a interesat la un moment dat, nu-ți mai dă pace mult timp. Am mai avut o perioadă în care am vrut sa îl facem, l-am și propus într-un teatru de stat, dar nu s-a legat. Nu credem că era momentul lui sau nu era timpul nostru pentru întâlnirea cu el. A trecut timpul, am mai crescut, ne-am mai gândit la el în timp, dar nu am simțit că e vremea lui până acum. Acum am simțit și am acționat.

Cum ați gândit distribuția, ce ați avut în vedere? De ce Dana Rogoz (în rolul domnișoarei), cum ați ajuns să lucrați împreună și cum a fost?
Distribuția e formată din trei actori care nu au mai urcat împreună pe scenă în formula asta  până acum. Se cunoșteau bine, dar abia acum lucrează în formula asta pentru prima data. Richard Bovnoczki și Mihaela Trofimov sunt parteneri vechi de scenă și sunt doi artiști cu care ne face imensă plăcere să lucrăm de câte ori avem ocazia sau de câte ori ne inventăm ocazia.  Îi căutăm în toate textele, ne inspiră și ne provoacă toate simțurile. Pe Dana am cunoscut-o în timpul lucrului la Proof și am avut una dintre cele mai frumoase surprize. A fost o descoperire importantă pentru noi, am întâlnit un artist care trebuie văzut, căutat și urmărit. Ne bucurăm că face parte din echipa unteatru. Ea e acum Iulia din capul nostru. Cu toate dedesubturile ei nevăzute, cu iubirea și dăruirea pentru ce face, cu puterea de a-și arăta vulnerabilitatea, cu teama, cu brațele lungi deschise, cu profunzimi și căutări neobosite.

După cum bine știți, festivalul Caleido își propune să lupte – cu mijloacele artelor spectacolului – împotriva discriminărilor de toate tipurile. Credeți că societatea românească a mai evoluat în ultimii ani în această privință? Stăm mai bine, suntem mai înțelegători, mai toleranți? Sau dimpotrivă? Ce e de făcut?
E minunat că se întâmpla asta, că se vorbește prin artă despre discriminare de orice fel. Sperăm  că asta să fi schimbat câte puțin în fiecare dintre privitori. Prin simplul consum de teatru, credem că fiecare spectator suferă o mică modificare structurală. Apare un fel de blândețe în percepția celor din jur, brusc nu mai e important daca ai stat lângă cineva care îți seamănă sau care are alte coordonate biografice, important e că ați împărtășit aceeași experiență în  același timp. În felul ăsta se va crea o legătură puternică între oameni, indiferent de rasă, vârstă, credință, orice date fizice sau sociale. Vom avea un numitor comun. Teatrul.

Poate (mai poate) arta să schimbe lumea, Andrei și Andreea Grosu? Ce mai credeți? Ce credeați acum zece ani?
Acum zece ani credeam că da. Altfel nu ne-am fi apucat de ce facem. Acum credem că da în continuare. Altfel n-am mai face ce facem. Dacă nu schimbă ceva în lume, atunci e degeaba. Arta o să vorbească mereu despre momentul prin care trece lumea, iar lumea se va regăsi în ce vede, în ce aude de pe scenă. Asta va emoționa mereu și va modifica, pentru că va funcționa ca o oglindă, ca un moment în care te poți uita la tine înăuntru.

Cum v-a afectat starea de urgență & alertă? Cum a reușit unteatru să supraviețuiască și ce proiecte pregătiți pentru viitor? Ce urmează pentru voi?
Nu știm dacă putem vorbi despre stările de alerta și de urgență, care cu siguranță ne-au speriat pe toți si ne-au lăsat paralizați în fața unor necunoscute. Dar putem vorbi de tot anul pandemiei care ne-a scos dintr-un circuit al libertății și ne-a condamnat la singurătate, frică, așteptare, anulare și tot așa. Asta ne-a afectat, în primul rând psihic și emoțional și, secundar, financiar, profesional. Am pus totul în așteptarea unui ajutor. Se știe asta deja atât de bine, se vorbește la toate mesele, independenții au nevoie de schema aia promisă, ca de aer. În starea de urgență am transmis live toate spectacolele care fuseseră programate în luna în care am închis ușile. Am ținut programul pentru cei care-și cumpăraseră bilete si am transmis live. A fost minunat, emoționant. Ca o revoluție. Teatru, pe viu, din sală, acasă. N-o să uităm reacțiile și primirea acestei inițiative. A fost copleșitor.
Pentru unteatru urmează lucruri mari, ne-am propus multe pe care încă nu le dezvăluim,  dar știm că avem planuri consistente și multe surprize plăcute pentru comunitatea noastră loială și minunată, care ne-a fost sprijin în tot acest periplu.

Ce ați aflat despre voi și despre ceilalți cu prilejul molimei pangolinului?
Că suntem fragili. Că ne avem unii pe ceilalți chiar și de la distanță. Că împreună ne e mai bine. Că avem o echipă  strong. Că ne e dor. Că mai avem multe de făcut împreună.

Trăgând o linie, cu ce rămânem totuși după acest 2020 (și început de 2021)?
Sunt și multe bune, că pe cele rele le știm toți. Printre cele mai bune lucruri cu care rămânem e obiceiul de a petrece cât  mai mult timp făcând ce ne face plăcere, cât mai mult timp cu familia. Am învățat să apreciem lucruri care credeam că ni se cuvin, am aflat despre noi că suntem rezistenți la durere, la frici, la singurătate, la luptă. Probabil o să ieșim din asta mai puternici și mai încrezători în forțele noastre. O să apară soarele sigur. Așteptăm.

Prin simplul consum de teatru, credem că fiecare spectator suferă o mică modificare structurală. Apare un fel de blândețe în percepția celor din jur, brusc nu mai e important dacă ai stat lângă cineva care îți seamănă sau care are alte coordonate biografice, important e că ați împărtășit aceeași experiență în  același timp. În felul ăsta se va crea o legătură puternică între oameni, indiferent de rasă, vârstă, credință, orice date fizice sau sociale. Vom avea un numitor comun. Teatrul.
Andrei și Andreea Grosu, artiști

Foto: arhiva personală