Coregrafa Ioana Marchidan: „«2 Femei» suntem noi, toți care ne dorim să existe egalitate, să depășim conceptele prăfuite și, de fapt, total greșite despre femeie”

De Alina Vîlcan

Linotip – Centru Independent Coregrafic aduce în Caleido 2019 „2 Femei”, performance semnat de Ioana Marchidan, cu care am stat de vorbă despre feminism în arta de acum, dans contemporan și surse de inspirație.

2 FEMEI. Cine sunt ele? Cu ce mesaj vin? Cum au apărut conceputul și coregrafia spectacolului, de la ce ai pornit?
2 Femei suntem noi, toți care ne dorim să existe egalitate, să depășim conceptele prăfuite și, de fapt, total greșite despre femeie. „Femeie trebuie să stea în rostul ei și să se împlinească ca femeie”, spuse preotul Brânză. „2 Femei” este acel spectacol care îți construiește clar trasee prin care poți călători în timp, prin care poți recunoaște tipare de care te lovești la fiecare colț de stradă și ți se par firești doar pentru că se întâmplă de prea mult timp.

Performance-ul a apărut acum trei ani la Linotip – Centru Independent Coregrafic, în urma întâlnirii mele cu artista vizuală Hermina Stănciulescu și cu actrița Flavia Giurgiu (n.r. – titlul spectacolului a fost inițial „2 femei contemporane”). Au urmat o serie de întâlniri și multe discuții despre feminism, ce înseamnă, ce putem face ca să ne trezim din ce ne-a fost dat să moștenim, obligativități de gen. „Femeia o văd așa cum a creat-o Hristos și cum o cheamă să devină Hristos. Nu cum au devalorizat femeia oamenii de astăzi, femeia președinte, femeia primar, femeia director. Femeie trebuie să stea în rostul ei și să se implinească ca femeie”, spuse preotul Brânză din nou.

FEMINISM. Am putea spune că începem să avem și în România spectacole feministe. Cum vezi lucrurile, cum stăm la acest capitol și de ce este nevoie de astfel de spectacole?
M-a provocat și faptul că în zona de dans nu vedeai foarte multe spectacole feministe, ici-colo câte un performance. Mi-am dorit să aduc în fața publicului această temă care din păcate este foarte prost înțeleasă. Feminismul este prost înțeles. „O feministă este o femeie supărată pentru că nu-și găsește soț.” Împreună cu Hermina și Flavia am făcut un research și am căutat și întrebat oameni ce înseamnă pentru ei feminismul. Am descoperit cele mai stupide răspunsuri. Dezinformați.

PROVOCĂRI. Care consideri că sunt principalele provocări pe care ți le-a adus până acum dansul?
E foarte interesant pentru mine traseul pe care am mers până acum. Dansul, pur și simplu, face parte din mine. E ceva cu care parcă m-am născut, nu îmi aduc aminte viața dinainte de a mă apuca să fac dans, asta poate și pentru că am început de la o vârstă destul de fragedă. Îmi caut singură provocările. Cum îmi folosesc corpul scenic este una dintre provocări. Vin dintr-o școală de dans unde găsim structură, repetiție, estetică frumoasă, linii, perfecțiune, fix inversul a ceea ce am căutat în „2 Femei”. Am vrut să localizez în corp fix aceste probleme despre care vorbesc. Stereotip, neputință, frică, violență, ironie, vulnerabilitate.

DANS CONTEMPORAN, ÎN ROMÂNIA. Cum vezi evolutia dansului pe plan autohton? Avem mai multe spectacole de dans contemporan în ultimii ani, mai bune, ce se întâmplă pe acest segment artistic?
În ceea ce priveste dansul la nivel autohton, aș vrea să aud și să spun numai de bine. Evoluția este una anevoioasă, cu suișuri și coborâșuri. Din punctul meu de vedere, au fost foarte multe spații goale între generații, care nu au făcut nimic altceva decât să creeze discontinuitate în formarea de public nou și o mare descurajare a multor generații care practic nici nu mai există. Se vine din urmă cu perseverență și sper la apariția unor noi spații de dans. Măcar cinci spații de dans și performance de sine stătătoare să avem în București. Nu vorbesc de ce se întâmplă la nivel de întreagă Românie. Sunt nume care au creat istorie și care încearcă să lase ceva în urmă și să învețe noile generații că trebuie să fie mai activi/ activiști/perseverenți.

INSPIRAȚIE. Ce te inspiră atunci când lucrezi pentru un spectacol și, mai ales, din ce te-ai inspirat lucrând pentru „2 Femei”?
Când lucrez la un spectacol îmi caut inspirația în ce mă interesează pe mine. Îmi place un corp angajat în societate, să-i zicem politică corporală. Termenul de body politics este mai vast și a apărut prima dată în acest sens în 1970, în timpul „celui de-al doilea val” al mișcării feministe din Statele Unite. Politica corporală a implicat inițial lupta împotriva obiectivării corpului feminin, violența împotriva femeilor și fetelor, precum și campania pentru drepturile de reproducere pentru femei. „Personalul este politic”/„The personal is the political” a devenit un slogan.

DE VĂZUT. În ce alte proiecte ești implicată?
Mergând pe firul ăsta, a apărut noua producție Linotip – Centru Independent Coregrafic & Asociația Dance Spot, „Reverse Discourse” în coregrafia mea, un solo de 30 de minute în care stau cu spatele la public și dialoghez cu o masă de oameni absenți despre toate gesturile adânc înrădăcinate în noi. Alegerea de a construi discursul în această formă, un spate gol într-un spațiu care oscilează de la hău întunecat la videoproiecții, implică concentrarea atenției pe esența mesajului: forța distructivă a abuzului de putere. Iată un spectacol unde ne putem întâlni, dar la anul, în primăvară. Proiectul meu mare, în care mă puteți vedea este Linotip – Centru Independent Coregrafic. Echipa spațiului independent de dans este formată din Arcadie Rusu, Hermina Stănciulescu, Alexandru Suciu și Ioana Marchidan.

INFLUENȚE. Care consideri că sunt artiștii de la care ai sau ai avut de învățat?
Mai am de învățat multe. Nu mă inspiră un singur om, pot învăța de la toată lumea câte ceva. De exemplu, noua distributțe din spectacolul „2 Femei”, respectiv Simona Dabija și Mariana Gavriciuc, mă învață cum să mă adaptez la ceva nou, la un alt corp, alt tip de gândire, să fiu deschisa la propuneri chiar și pe ceva deja sedimentat.

ÎN CONCLUZIE… De ce să nu ratăm „2 Femei” în Caleido 2019?
Ne vedem în festivalul Caleido cu „2 Femei” și ca invitație am să mai las un citat pe care o să-l auziți și în timpul spectacolului, destul de abuziv folosit, dar asumat și voit, și care pentru mine sună ca o mantră and this is how to start: „We must raise our daughters differently. We must also raise our sons differently” (Chimamanda Ngozi Adichie, „We Should All Be Feminist”).

„2 Femei este acel spectacol care îți construiește clar trasee prin care poți călători în timp, prin care poți recunoaște tipare de care te lovești la fiecare colț de stradă și ți se par firești doar pentru că se întâmplă de prea mult timp.”

Ioana Marchidan, coregrafă