Dana Rogoz: “Cred cu adevărat că prin artă poți atinge o anumită coardă sensibilă și că poți astfel schimba prejudecăți”

Pe Dana Rogoz o puteți vedea în CALEIDO în spectacolul “Domnișoara Iulia”, regizat de Andreea și Andrei Grosu.

Andrei Crăciun

Dana Rogoz, în acest an veți juca în Festivalul Caleido cu spectacolul, care înțeleg că încă e în lucru, Domnișoara Iulia. Care e povestea acestui proiect? Cum ai ajuns să lucrezi în această echipă cu Andrei și Andreea Grosu? Ce e special la Domnișoara Iulia?
Cu Andrei și Andreea Grosu am mai lucrat pentru spectacolul „Proof” de la Unteatru. Acela a fost primul nostru proiect, prima noastră întâlnire, de care m-am bucurat enorm. Cred că în vara anului trecut mi-au propus prima oară să lucrăm pentru „Domnișoara Iulia”. Tocmai născusem, era toată nesiguranța instalată deja de pandemia COVID, și totuși, când mi-au vorbit pentru prima oară de acest nou proiect, am spus Da, fără să ezit nicio clipă. Știu și unde eram pe stradă când m-au sunat, fiind ieșită la o plimbare cu căruțul. Și, dacă îmi aduc corect aminte, ne-am apucat să lucram prin octombrie anul trecut. Am avut foarte multe întâlniri pe Zoom, date fiind condițiile. Și pentru că toți eram cu copiii acasă, în sistem homeschooling, ne-am dat seama că singurul timp bun de lucru, în care să avem liniștea și atenția necesare, e după ce îi adormim. Așa că am repetat cred că vreo lună de zile online, după ora 10 seara, pana pe la 2 – 3 dimineața. Iar de vreo lună am început să ne vedem fizic, să ridicăm efectiv la scenă spectacolul. E clar ca ne-am dorit cu toții foarte mult acest proiect. Și pentru mine, în perioada aceasta tulbure, repetițiile, întâlnirea cu ei, căutările, au fost evadare! Le mulțumesc enorm pentru asta. 

Caleido e un festival care caută să lupte, prin mijloacele artei, cu prejudecățile, să combată stereotipurile și discriminările de orice gen. Crezi că e util un asemenea festival? Care să dea glas (și) diferitelor minorități? Sau n-avem noi nevoie de așa ceva?
Evident că e necesar. Cred cu adevărat că prin artă poți comunica altfel anumite mesaje, că poți atinge o anumită coardă sensibilă și că poți astfel schimba prejudecăți și, în același timp, apropia oamenii de unele subiecte de care se simt foarte detașați. 

Cum te-a schimbat miracolul maternității ca actriță și ca femeie? În ce fel de lume vrei să trăiască fiul și fiica ta? Crezi că arta poate schimba cu adevărat oamenii și că frumusețea va salva lumea?
M-am schimbat foarte mult, asta e clar. Odată cu nașterea primului copil am trecut printr-un lung proces de autocunoaștere, prin multe ore de terapie, tocmai pentru a nu transmite mai departe anumite mecanisme nu tocmai sănătoase, de care nici nu aveam habar. Mă străduiesc să fiu un om mai răbdător, mai luminos, mai conectat în prezent. E adevărat ce se spune, că, atunci când naști, renaști și tu, ca părinte, pentru că începi să vezi lumea cu alți ochi, să te bucuri de lucruri care îți erau indiferente înainte, să îți reprioritizezi viața și renunți să mai fugi după ținte false. Copiii dau sens vieții. Și având în vedere că au părinți o actriță și un regizor de film, cred că inevitabil vor fi mai apropiați de această lume. Iar asta mă bucură, sincer. Cred că arta înnobilează, educă și modelează caracterul omului. Nu știu dacă „frumusețea va salva lumea”, dar știu că profesia aleasă a fost de multe ori pentru mine plasa de salvare. 

Cum te-ai descurcat în starea de urgență & alertă? Ce ai aflat despre tine și ceilalți cu acest prilej? Care au fost provocările cu care te-ai confruntat ca artistă?
Ultimele luni de sarcină le-am petrecut în lockdown, alături de soț și primul copil, acasă. Nu ieșeam decât pentru controalele de la spital, la care mergeam singură. Tot singură am născut. Băieții m-au lăsat la 5:30 dimineața în fața maternității și ne-au luat pe noi, fetele, după 3 zile, din același loc. Reîntâlnirea și drumul cu mașina înapoi spre casă, de la maternitate, au fost probabil cele mai fericite momente din viața mea. Toata aceasta perioada mi-a arătat că sunt mai puternică decât aș fi crezut. În decembrie, am plecat singură cu fetița mea de 7 luni să filmez în Slovacia, pentru un rol principal într-un lungmetraj. Era cel mai sigur așa, să plecam doar noi două, acolo fiind lockdown la momentul respectiv. Cert e că dacă mi-ar fi spus cineva, cu un an în urmă, că aș fi fost singură cu fetița mea, într-o țară străină, în plină pandemie, aș fi zis că e vorba de un scenariu apocaliptic. Dar în realitate am trăit una dintre cele mai frumoase experiențe, demnă de povestit nepoților. Am stat deja mai mult de o lună de zile în Bratislava pentru filmări, m-am întors în țară pentru repetițiile la „Domnișoara Iulia”, iar curând mă voi întoarce acolo pentru încheierea filmărilor. 

Este viitorul teatrului on-line? Sau ne vom întoarce cu toții în sălile de spectacole? Ce crezi că ne va aduce viitorul?
Cred că ne vom întoarce în săli. Sper asta, sincer. Dar cred și că pandemia ne-a forțat să găsim căi noi de a ne face profesia, iar ceva din tot acest „experiment” se va păstra și în continuare. Nu cred că teatrul online va dispărea brusc, odată cu ieșirea din pandemie, ci dimpotrivă, pentru o anumită categorie de persoane va rămâne în continuare mai accesibil. Dar cred totuși că publicului de teatru ii lipsește teatrul din sălile de spectacole. 

Ce ai vrea să fii întrebată și cum ai răspunde acestei întrebări? Mulțumesc. Aș vrea să fiu întrebată „Când vii la casting pentru un nou rol?” și eu să răspund „Azi.”

Nu cred că teatrul online va dispărea brusc, odată cu ieșirea din pandemie, ci dimpotrivă, pentru o anumită categorie de persoane va rămâne în continuare mai accesibil. Dar cred totuși că publicului de teatru ii lipsește teatrul din sălile de spectacole.

Dana Rogoz, actriță