Fatma Mohamed: „Dai tot. Și pe urmă… mai vezi tu” 

Fatma Mohamed este actriță a Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe și joacă în spectacolul „Gliese 445”, o co-producție a Teatrului „Andrei Mureșanu” și Reactor Cluj. Spectacolul va putea fi vizionat în data de 28 noiembrie, ora 18.00, la Iulius Congress Hall. 

Este „Gliese 445” prima colaborare cu Raul Coldea și Reactor de creație și experiment?
Da! M-am bucurat tare mult de aceste colaborări unite într-una sigură. Raul este unul dintre regizorii cu care îmi doream să colaborez de ceva timp, iar Reactorul e unul dintre locurile în care mă duc de fiecare data atunci când sunt prin Cluj. 

Cum s-a desfășurat procesul de lucru? 
Am început cu o perioadă de ateliere. Întreg procesul a fost destul de devised, ca să zic așa. Raul a fost „ochiul din afară”. Am lucrat inițial doar cu colegii de la TAM, apoi am început sesiuni comune, prin Zoom, cu colegii de la Reactor. A fost o perioadă foarte challenging, pentru fiecare, care s-a finalizat cu un spectacol de care cu toții suntem mândri. 

Care a fost răspunsul tău personal la întrebarea “cum ar fi dacă acesta ar fi ultimul spectacol de teatru în care joc”? 

În teatru există vorba aceasta din bătrâni: trebuie să te gândești că, de fiecare dată, va veni cineva care vede pentru prima dată teatru și cineva care vede pentru ultima oară. Cred că e la fel și în cazul ultimei apariții pe scenă. Dai tot. Și pe urmă… mai vezi tu. 

Cum se simte spectacolul dinăuntru? 
E un spectacol care, evident, are o componentă tehnică foarte importantă și complexă. După terminarea procesului de lucru a contat mereu această parte. Noi, actorii, păstrăm spectacolul viu, ne facem treaba cât mai profesionist. Ne reamintim de fiecare dată de ce jucăm acest spectacol. Se simte bine, dar există și o anumită… presiune, să-i spunem, ca toate lucrurile să funcționeze țais. 

Ce gânduri rămân cu tine după “Gliese 445”? Se schimbă ele de la o reprezentație la alta? În primul rând mă bucur că nu este ultimul spectacol în care joc. Sau cum ar fi să fie? Nu știu. Gândurile în mod cert se schimbă. Sunt destul de introspectă, în general mă gândesc ce anume a funcționat și ce nu, observ la ce anume a reacționat publicul. Încerc să îmi dau seama dacă mesajul nostru a ajuns la spectatori sau nu. Și apoi îmi amintesc și de colegii de la Reactor și încerc să-mi imaginez cum e de partea cealaltă.