Paul Dunca/Paula Dunker, activist/ă a/l corpului queer: “Cred că trăim niște vremuri pline de frică în care hate speech-ul e primul lucru la care apelăm”

În acest an, în Festivalul Caleido, Paul/a este prezent/ă cu spectacolul “APR [Adorație Performance-ului Radical]“.

Andrei Crăciun

Paul Dunca/Paula Dunker, activist/ă a/l corpului queer, ce este spectacolul ”APR [Adorație Performance-ului Radical]”? Care e povestea acestui spectacol? La ce să ne așteptăm? Și ce este de fapt un activist al corpului queer?

APR este despre recunoștința purtată corpurilor neconforme care deși împinse la margini, încarcerate și patologizate de-a lungul istoriei recente au combătut și combat normele patriarhale și standardele heteronormative.

Cei de la Festivalul Caleido împreună cu Andreea Novac mi-au propus să compun un show în jurul mișcării Voguing-ului și le-am răspuns că nu pot face asta fără Irina Milan, singura persoană din România care reprezintă o ”casă”, The House of Milan, fondată în 1987 la New York de către Eric Christian Bazaar. Îmi doream de ceva timp să lucrez împreună cu Irina, așa că propunerea a venit la fix. 

APR are coloana sonoră semnată de talentatul Alex Bălă (cu care colaborez și în queer act-ul #FLUID) și e o lucrare colectivă creată cu și de Waana Neagu, Raj Alexandru/Ramya, Irina Milan, Paul Dunca/Paula Dunker și Octavian. E o filă de herstory și un act care-și dorește să omagieze o mișcare politică de rezistență cum nu a mai fost alta: scena de ballroom. 

Pentru mine corpul (meu) e un instrument politic îmbibat de toate experiențele identității (mele) și învăț constant să mă folosesc de el pentru a activa în scopuri diferite. E și tot ce pot atinge mereu și prima realitate posibilă. 

Caleido este un festival care își propune să lupte cu toate genurile de discriminare prezente în societatea românească. Cum vezi situația discriminărilor în România astăzi? Poate arta să combată mersul greșit al unei societăți? Trebuie să facă asta? 

O anchetă făcută în noiembrie-decembrie 2018 pe care am găsit-o pe internet zice că ”Fenomenul discriminării este perceput ca fiind o problemă de către mare majoritate a populației (71%), 63% considerând că el se manifestă cu o frecvență ridicată în societatea românească. Teama de diferență se manifestă într-un nivel ridicat de neîncredere, mai ales în persoanele LGBT (74%), romi (72%), imigranți (69%), musulmani (68%), persoane care trăiesc cu HIV, SIDA (58%), persoane de altă religie (58%), maghiari (53%) și evrei (46%). Cifrele ne arată faptul că orizontul de așteptare pentru discursul urii este marcat de frici și prejudecăți serioase față de tot ceea ce nu e românul tipic ortodox, heterosexual și naționalist.” 

Cred că trăim niște vremuri pline de frică în care hate speech-ul e primul lucru la care apelăm și cred că asta se întâmplă nu numai pe plan local. Necesită întotdeauna un efort mai mare să respectăm, să (ne) educăm și să (ne) vindecăm.  Fie că suntem conștienți sau nu, arta are o funcție clar educativă și este o sursă de informare directă, funcționând ca un agent al schimbării. 

Te-ai confruntat cu situații discriminatorii, poate în timp ce îți dezvoltai artistic alter-ego-ul din spectrul feminist, Paula Dunker, sau altminteri?

Paul Dunca e tot mare feminist, să știi, la fel ca Paula Dunker. Nu vreau să dau spațiu și să las aici din valurile de hate cu care m-am lovit. Vreau în schimb să spun că a fost un întreg proces să nu perpetuez ura primită și s-o transform în altceva. De obicei mă ajută cel mai mult dansul! Și bineînțeles toată dragostea celor apropiați!

Cum ți-a fost în timpul stării de urgență & alertă? Ai putut lucra? În ce proiecte mai ești angrenat? Unde te-am putea vedea după ce vom putea ieși din nou din case, odată apocalipsa pangolinului încheiată? 

Lockdown-ul din martie 2020 a venit într-un moment în care chiar aveam nevoie de o pauză și m-am bucurat la început să stau acasă. De obicei eram mereu în repetiții, pe tot felul de scene și la tot felul de evenimente. Am avut privilegiul să pot romantiza situația și să caut noi feluri de a vedea lumea. M-am hrănit constant cu  poezie scrisă de femei și de queerși. Mi-am mutat o parte din activitate în online și din mai am lucrat non-stop. În vară-toamnă am realizat proiectul Descentrat – Politicile Corpului Indisciplinat împreună cu Maria Mora, Cristian Nanculescu și alți artiști minunați din Iași, Brașov, Cluj și București. Am avut premiera spectacolului ”Infinit Pozitiv” un proiect Carusel de/cu Mădălina Brândușe, Alex Fifea și Nona Șerbănescu și am avut un concert performativ online cu #FLUID pentru Institutul Francez din București. Momentan mai repet împreună cu o echipă minunată  la un spectacol despre bullying și body shaming – povestea superbului Raj, aștept vara și să dansez din nou într-o mare de oameni.

Ce ai vrea să fii întrebat și nu ai fost niciodată. Oferă acum răspunsul la acea întrebare. Mulțumesc.

Cine a scris poezia care te-a impresionat cel mai tare în ultimul timp? Bonnie Hancell!

Fie că suntem conștienți sau nu, arta are o funcție clar educativă și este o sursă de informare directă, funcționând ca un agent al schimbării. 

Paul Dunca/ Paula Dunker , activist/ă a/l corpului queer