Raul Coldea: „ Cum ar fi dacă acest spectacol ar reprezenta finalul istoriei umanității sau al istoriei mele personale?” 

Raul Coldea este regizorul și dramaturgul spectacolului „Gliese 445”, o co-producție a Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe și Reactor Cluj. Spectacolul va putea fi vizionat în data de 28 noiembrie, ora 18.00, la Iulius Congress Hall. 

 “Gliese 445” este o co-producție Reactor de creație și experiment Cluj și Teatrul Andrei Mureșanu Sfântu Gheorghe. Spectacolul se joacă simultan în ambele orașe, fiind transmis parțial, video și audio, dintr-un spațiu în celălalt. De unde ideea unui astfel de tandem? 

Spectacolul „Gliese 445” a apărut după o perioadă în care, practic, așa am funcționat cu toții: în tandemul live-online. Un soi de „împreună, dar nu chiar”. M-a interesat în procesul de lucru să descopăr diferențele dintre ce se vede în realitate și ce se vede printr-o transmisiune live, cum se influențează una pe cealaltă, care e impactul asupra celor două publicuri din cele două săli de spectacole. E un experiment realizat și de alți artiști, nu pot spune că e ceva original – la nivel international, aceasta este o practică destul de cunoscută. 

Cum a arătat procesul de lucru? 

Procesul de lucru a fost complex datorită naturii spectacolului. Au existat 3 perioade de repetiții, care se suprapuneau la un moment dat: perioada de repetiții de la Cluj, perioada de repetiții de la Sfântul Gheorghe și perioada în care adăugam, în ambele locații, partea de live streaming. A fost un proces lung, dar plin de satisfacții. Mă bucur că am avut parte de susținerea tuturor colegilor de la Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântul Gheorghe și de la Reactor Cluj. 

Care sunt întrebările principale ale spectacolului (dacă vrei să îl numim așa)? 

„Gliese 445” interoghează atât istoria trecută, cât și perspectivele viitoare ale umanității, oferind o reflecție asupra fragilității vieții și puterii teatrului de a imagina posibile destine. Într-o eră marcată de violență și nesiguranță, zece artiști se conectează în două orașe distincte prin intermediul tehnologiei, exprimând îndrăzneala de a spera. Ei pleacă de la o întrebare provocatoare: „Cum ar fi dacă acest spectacol ar reprezenta finalul istoriei umanității sau al istoriei mele personale?”. Desigur, nu au posibilitatea de a anticipa în totalitate desfășurarea scenariului, dar tocmai această incertitudine ar putea constitui o sursă de eliberare. 

Pe lângă spațiile fizice în care “Gliese 445” se joacă există și distanța fizică dintre ele, care fluctuează, în funcție de locul în care are loc reprezentația. A jucat distanța aceasta un rol în felul în care a fost construit, conceput, în felul în care arată acum spectacolul? 

Distanța în sine nu a fost ceva definitoriu pentru spectacolul nostru. Dacă vorbim despre modurile diferite în care co-există cei 10 performeri, sigur că da, acest lucru a jucat un rol important. Faptul că este o co-producție între un teatru independent și un teatru de stat, dintr-un oraș mare și dintr-un oraș mai mic, cel din urmă având o comunitate maghiară majoritară, sigur, toți acești factori socio-culturali influențează spectacolul și îl fac cu adevărat unic. 

Cum se simte, în mod repetat, un ultim spectacol de teatru? 
Tensiune, eliberare și dor. Ce ți-ai dori să provoace spectacolul în cei care îl privesc? 
Mi-ar plăcea să îi stârnesc pe spectatori, să le dau motive de dezbatere. Sper că îmi și reușește.