2500 de spectatori la prima ediție a festivalului de teatru „Caleido”
Între 16 și 20 noiembrie s-a desfășurat, la București, un festival de teatru inedit la care au participat spectacole jucate, regizate sau scrise de artiști aparținând unor minorități etnice din România. „Caleido” a pus în scenă diversitatea culturală a armenilor, evreilor, romilor, germanilor, grecilor, sârbilor, ucrainienilor și ungurilor. Festivalul de teatru multietnic a însumat 20 de spectacole, dintre care două pentru copii și o piesă de teatru jucată de liceeni. 134 de actori au jucat în cele 4 săli din Teatrul Mic, Teatrul Foarte Mic, Green Hours și Centrul de Teatru Educațional Replika. 12 dintre spectacole s-au jucat cu sala plină.
Moștenirea etnică a teatrului românesc a fost revelată celor peste 2500 de spectatori, care au realizat că trăiesc în mijlocul unui valoros mozaic cultural și interetnic. Timp de cinci zile Bucureștiul a recuperat o parte din cosmopolitismul care-l definea odinioară. Festivalul nu ar fi fost posibil fără cei peste 30 de voluntari dedicați, fără implicarea celor de la Teatrul Mic și Foarte Mic, Centrul de Teatru Educațional Replika, Green Hours.
De asemenea, reamintim faptul ca proiectul nostru e co-finanțat prin Mecanismul Financiar SEE 2009 – 2014, prin programul „Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniul cultural european”. Mulțumim din suflet tuturor spectactorilor pentru o recepție călduroasă a spectacolelor și promit o nouă ediție anul viitor, mai diversă în reprezentații.