Sandra Ducuță, despre public: „Mi-ar plăcea să nu aibă impresia că se uită la un personaj, ci să vadă un om, un om cu probleme, cu dureri, cu nevoi, cu dorințe, cu emoții, cu de toate.”
Gerda, pe care o interpretezi în „Pelicanul”, apare la început fragilă și delicată, pentru ca ulterior să se maturizeze brusc, iar la final să redescopere bucuria copilăriei. Ce te-a ajutat să intri atât de bine în profunzimea aceastei metamorfoze a personajului?
Fiecare dintre noi trece prin diferite experiențe care ajung să ne facă să ne maturizăm mai devreme sau mai târziu. Chiar dacă nu am avut aceeași poveste de viață ca a Gerdei, anumite evenimente din viața mea m-au făcut să mă maturizez și eu destul de repede, așa că am încercat să pun o oglindă între resursele, nevoile și motivele ei și ale mele pentru a putea să o înțeleg cât mai bine. Cu toții ne putem schimba de la o zi la alta, ne mințim să nu suferim sau de multe ori avem impresia că am trăit într-o minciună mult timp și ne-am trezit la realitate cu greu, de aceea mi s-a părut cumva firesc tot acest traseu pe care Gerda îl parcurge de-a lungul piesei. Nu știu să spun ce m-a ajutat concret, dar pot spune că am simțit că pot să o înțeleg, mi-am pus în gând ce-ar fi daca mi s-ar intampla „mie așa ceva”, am încercat să găsesc asemănările și să le fac să fie temelia pe care să construiesc.
Cum ai vrea să vadă oamenii personajul tău?
Mi-ar plăcea să nu aibă impresia că se uită la un personaj, ci să vadă un om, un om cu probleme, cu dureri, cu nevoi, cu dorințe, cu emoții, cu de toate, iar după aceea să se gândească la ei și la cei din jurul lor și la ce pot face să le fie mai bine și să nu se mintă.
Cum a funcționat chimia cu partenerii de scenă Florina Gleznea, Cezar Antal și Alex Popa?
Colegii sunt minunați! Cu Cezar Antal și Alex Popa mai lucrasem în trecut, așa că știam deja că mă pot baza pe ei și că repetițiile vor fi presărate cu umor, înțelegere și bună-dispoziție. Pe Florina Gleznea o văzusem în alte spectacole și mi s-a părut mereu o actriță cu o putere incredibilă și m-am bucurat foarte mult să joc cu ea și să o observ la lucru, dar bucuria și mai mare a fost să descopar o „mămică” nu doar în spectacol, ci și la repetiții și în culise.
Ce crezi că face ca Strindberg să aibă un mesaj puternic și de actualitate și acum, după 100 de ani?
Consider că orice text ajunge să fie bun tocmai pentru că prezintă probleme care, din păcate sau din fericire, depinde din ce perspectivă analizăm lucrurile, nu vor dispărea niciodată. Genul acesta de texte nu țin cont de timp, pentru că nu iau în serios perioada, ci problema. Ne prezintă un conflict puternic între rațiune și simțire, moral și imoral, lucruri cu care ne confruntăm în fiecare zi la orice oră.
De ce să venim să vedem „Pelicanul”?
Pentru că este un spectacol care invită la analiză și introspecție.
Ce planuri ai pentru anul viitor?
Nu sunt genul de persoană care să își stabilească exact ce vrea să facă, am câteva lucruri pe care mi le doresc, dar sunt deschisă la ce îmi iese în cale și sunt conștientă că oricând planurile mele se pot da peste cap. Ce știu este că vreau să lucrez cât mai mult la noi proiecte, să mă bucur cât pot de tot ce fac și să reușesc să dezvolt cât de mult pot cursurile prin tehnici teatrale la care m-am gândit.
