Denisa Nicolae: „Cred în oamenii cărora nu le e teamă să se arate imperfecți”
Cuvântul ei preferat este „Komorebi”, cuvânt în japoneză care înseamnă „lumina care se filtrează printre copaci”. Este, totodată și numele spectacolului în care joacă și în care s-a implicat inclusiv în ceea ce privește direcția scenică și regia.
Denisa, cât de important este KOMOREBI în biografia ta, în parcursul tău profesional? Ce a însemnat munca la acest spectacol?
Tot proiectul, nu numai spectacolul înseamnă foarte mult pentru mine. Cântărește mult și în biografie și în parcursul profesional pentru că e primul proiect în care ne-am asumat (îl includ și pe Liviu Romanescu aici) nu numai inițierea și implementarea lui, ci și conceptul și direcția regizorală. M-am ferit mult de cuvintele astea pentru că nu suntem regizori și eu mă tem de impostură, dar până la urmă cred că asta am făcut. Am fost prezenți în toate etapele, am construit împreună încă de la început. A fost diferit față de alte proiecte în sensul că a fost mult mai intens, dar mi-a dat multă încredere să continui să mă joc și să spun povești ținând dinamica asta de lucru.
Ce planuri de viitor aveți cu Vanner Collective? La ce mai lucrați, dincolo de KOMOREBI. Și dacă ne îndrăgostim de voi, văzându-vă la CALEIDO, la Timișoara, unde vă mai putem vedea?
Ne dorim să ne îndreptăm puțin mai mult și mai concentrat către ce ne-am propus încă de la înființarea asociației, și anume o colaborare cu străinătatea, crearea unor punți solide cu alți artiști și entități din afara țării care au căutări similare. „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci” e la casa lui, e bine, deci, ca niște părinți grijulii, avem alte proiecte nenăscute pe care le vrem văzute crescând. Spectacolele noastre se pot vedea la sediu, în diferite teatre din București, dar cu multe dintre ele călătorim prin țară, în diferite contexte. Uite, cum este acum, Caleido.
Interviul complet aici: https://filme-carti.ro/interviu-2/cred-in-oamenii-carora-nu-le-e-teama-sa-se-arate-imperfecti-interviu-denisa-nicolae-actrita-99509/