Anghel Damian, manifest pentru diversitate culturală și etnică

Anghel Damian este actor. Are douăzeci și patru de ani și joacă rolul „Tavi” în spectacolul „Două liniuțe”, scris și regizat de Lia Bugnar. Anghel Damian este fiul regizorilor Anca și Laurențiu Damian. E băiat de București, a copilărit în frumoasa zonă multiculturală a Halei Traian. Știe.

Andrei Crăciun

Anghel Damian, actor?
El este.

Înțeleg că jucați și dumneavoastră în acest spectacol, „Două liniuțe”, rolul unui tânăr fertil, pe nume Tavi.
(Râde) Extrem de fertil.

Cam cât de fertil?
Să-l numim foarte fertil, așa; cel puțin de șaișpe ori a nimerit-o; iată, că o face și a șaptișpea oară! Deci are un istoric bogat în sensul ăsta.

Am înțeles. A fost greu să intrați în pielea acestui personaj, ca actor?
M-am jucat cu imaginarul.

Și ce se întâmplă, propriu-zis, în spectacolul ăsta? Pot să vină și cei tineri?
Evident, evident. E un spectacol gândit, cumva, pentru un public-țintă de vârsta asta, să zicem între 15-35 de ani. Bine, poate fi văzut la orice vârstă.

Nu e cu înjurături sau ceva.
Nu, nu, nu. Nu este deloc vulgar. Adică și zona asta, dacă vrei mai trivială, este una extrem de simpatică, de bun-gust.

În sală, lumea agreează personajul dumitale? Îl aplaudă? I se înclină?
Da, este un personaj destul de plăcut și, mai ales, formează cu domnișoara Cami (n.r. – personaj jucat de îndrăgita actriță Irina Antonie) un cuplu foarte plăcut. Simți, cumva, o căldură și o iubire din sală, de fiecare dată când apărem. Deși nu avem un rol de întindere, publicul rămâne, cumva, cu acest cuplu în cap, la finalul spectacolului – zic eu.

Ai învățat ceva de la personajul Tavi?
Am învățat și de la personajul Tavi, și din lucrul pentru personajul Tavi. La început mi se părea că nu mi se potrivește deloc și aveam, așa, un soi de teamă, aproape oroare de treaba asta.

Dar de ce: cum e el și nu ești dumneata? El e mai cocălărel, așa?
Da, mai cocălărel, mai naiv, venit dintr-un mediu mai turbat. Și, cumva, e un rol de compoziție, până la urmă. Și compoziția nu e zona călduță – ori ai nimerit-o, ori n-ai nimerit-o; ori ești credibil, ori ești făcătură penibilă, ești fals. Cumva, trebuie să recreezi un personaj adevărat și acolo lucrurile sunt foarte pe muchie.

Se vede cusătura, cum ar veni.
Da, dacă nu-ți iese, se vede cusătura și atunci ceva ce poate fi foarte plăcut și foarte impresionant poate deveni extrem de antipatic – un personaj construit greșit pe zona de compoziție devine antipatic, indiferent de cât de bine e scris textul – că e ceva care te scoate din convenție, te scoate din adevăr, te scoate din ce ai văzut tu până atunci.

ANGHEL DAMIAN CREDE CĂ LUCRURILE EVOLUEAZĂ ȘI ÎN CHESTIUNEA MULTICULTURALISMULUI. SUNTEM ÎNSPRE BINE

Dumneata cum vezi societatea multiculturală actuală și viitoare?
Nu o văd neapărat la fel ca iubita colegă Lia (link:), adică istoric vorbind, acum mi se pare că lucrurile evoluează, dintr-un anumit punct de vedere; tot timpul au fost războaie între popoare, războaie între etnii, sclavie, discriminare etnică, discriminare sexuală…

Și tu zici că suntem înspre bine.
Dintr-un punct de vedere, da, există o deschidere. Evident că schimbarea nu poate fi produsă deodată, și nici măcar într-un număr de zeci de ani, poate. Mentalitatea se schimbă în multe generații, adică e nevoie de constanță în treaba asta, dar, cumva, există o deschidere. Evident că este mult de muncă, dar acum lucrurile sunt mai polarizate, adică e un subiect aprins și de-asta mi se pare că lucrurile sunt mai OK; pentru că înainte lucrurile erau doar într-un fel, și atunci nu încăpea în discuție să vorbești despre asta. Acum existând portițe către multiculturalism, lumea…

…descoperă nuanțele?
Da. Și se poziționează în tabere. Și de aici apare conflictul.

Și dumneata în ce tabără te-ai poziționat?
Eu sunt într-o tabără extrem de liberă cu multiculturalismul, n-am avut ezitări în a alege.

Ești pentru integrare, să înțeleg.
Da.

Te-ai surprins xenofob sau șovin, așa, de-a lungul vieții?
Aș minți să spun că n-am fost niciodată astfel, că n-am avut niciodată reacții… La un moment dat, mediul ajunge să te influențeze și e posibil ca de multe ori să reacționezi impulsiv.

Dar unde ești trăit dumneata?
Sunt trăit în București, dar e mentalitatea asta românească… De exemplu, eu am copilărit foarte mult timp la Cluj, adică vacanțele erau făcute acolo, bunicii mei m-au crescut, în parte, la Cluj.

Provii dintr-o familie de etnici români sau maghiari?
Etnici români, dar evident că acolo – și la Cluj, dar mai ales în zona de țară, care era undeva în Satu Mare – exista această problemă cu o graniță între etnicii români și etnicii maghiari. Și acolo, iarăși, taberele erau împărțite și auzi chestii și dintr-o direcție și din alta. Și, cumva, și în familie am avut membri care susțineau că au venit ungurii să ne ia Ardealul înapoi, și așa mai departe. Lucrurile astea le auzi și, la un moment dat, te pot și influența și le poți chiar crede. Dar acum cred că am ajuns la vârsta și la maturitatea de a putea să analizez singur o situație și să mă poziționez just… Extreme există întotdeauna, dar…

Nu ești atras de vreuna dintre extreme?
Nu. Deși, în general, trăiesc destul de mult la extreme, am un stil de viață extrem, fie într-o direcție, fie într-alta – fie într-o direcție bună, fie într-o direcție proastă –, nu sunt atras de niciun fel de extremă în chestiunea aceasta – nici de stânga, nici de dreapta, nici pro, nici contra.

Învățăturile lui Sorin Minut, țigan, către Anghel Damian, român

Crezi că e bine că există manifestările astea artistice care încearcă să atragă atenția asupra unor lucruri nasoale din lume printr-un spectacol?
Evident, evident. Nu știu dacă la un nivel macro poți schimba ceva; oricum, vizibilitatea nu-ți permite. Un astfel de element nu știu cât poate să atragă…

E tot de nișă.
Da, 500 de spectatori, să zicem, în niște condiții foarte bune; sau 100, sau 200… Dar nu poți să schimbi radical, presupunând că toți cei 500 de spectatori pleacă schimbați definifiv. Ca să se producă o schimbare majoră ar trebui multiplicat la 100 000, cel puțin. Dar să o luăm pe partea cealaltă: n-are cum să strice, și atunci există o șansă de a produce o schimbare – două-trei persoane care pleacă din sală gândindu-se la treaba asta sau povestind, mai departe, prietenilor…

În decursul scurtei dumitale vieți de douăzeci și patru de ani ai înregistrat conflicte interetnice? Cum s-au soluționat ele?
Conflicte, în mod direct, nu cred că am avut. La un moment dat, am avut un prieten de etnie romă cu care m-am înțeles foarte bine; am avut mai mulți prieteni de etnie romă, dar unul dintre ei era special. Un băiat de la țară – Sorin Minut îl chema.

Ce te-a învățat Sorin Minut pe dumneata?
M-a învățat un minim vocabular pe țigănește, cât să mă descurc prin viață.

De la care țară? Din Ardeal?
Nu, era din partea ailaltă, din partea tatălui, din zona Olteniei, Calafat.

Am înțeles. Deci un rom oltean.
Un rom oltean, da. Și evident că m-a învățat mai întâi înjurăturile, și după aia cum să mă descurc, în caz că se întâmplă ceva nașpa.

Când s-a înșurubat prietenia dumitale cu Sorin Minut?
Prietenia cu Sorin Minut s-a înșurubat pe la frageda vârstă de unsprezece ani și a continuat vară de vară.

O vârstă propice înșurubării
Da.

Mai știi ceva de Minut, astăzi?
Astăzi nu mai știu.

I-ai pierdut urma lui Minut.
Da. Dar voi recupera.

Și zici că n-ai avut conflicte cu cetățenii de alte etnii?
Nu prea

Unde ai crescut dumneata în București, în ce cartier?
Nu știu dacă e neapărat un cartier – în zona Hala Traian.

Destul de bine, aproape central.
Destul de bine, da.

La casă de om?
Nu, într-un apartament. Inițial am fost primiți, trei ani, într-o garsonieră de la intersecția 13 Septembrie cu Bulevardul Panduri, după care ne-am mutat pe Calea Călărașilor, la intersecția cu Hala Traian, unde erau blocuri în construcție, pe vremea aia; erau blocurile a căror fundație era construită de pe vremea lui Ceaușescu…

Povești de la Hala Traian, acest New York în mic al Bucureștilor de altădată

Asta e  în primii ani de după ’90 – ce povestești dumneata.
Da, în ’94 ne-am mutat. Și nu era un cartier propriu-zis; am fost primii locatari, blocurile de vizavi nu existau. Acolo, în apropiere, era un cartier evreiesc, care fusese ocupat de etnicii romi în perioada aia; și, cumva, toată Hala Traian era așa.

Era un melting pot Hala Traian, un New York, în mic.
Da, o Mecca. Și acolo am deprins câteva prietenii. Am și făcut fotbal, la un moment dat, la „23 August” și, cumva, plecam cu toții de la Hala Traian.

Cât timp ai trăit acolo, în perimetrul Halei?
Am locuit vreo paisprezece ani, să zic.

Deci până prin 2008. Mai mult de jumate din viața dumitale.

Chiar până prin 2009-2010, vreo șaisprezece ani.

Și după aia direct aici – în centru – te-ai mutat?
Nu chiar, am fost așa…

Trubadur?
Da; tot într-o zonă oarecum centrală. Prima oară m-am mutat la Foișorul de Foc…

Cu chirie?
Da. După aia m-am mutat și mai bine, la Aurel Vlaicu, și după aia am ajuns aici, în Kogălniceanu. Deci n-am foat chiar periferic.

Dumneata trăiești bine acum din actorie? Sau trăiești prost?
Eu zic că trăiesc bine.

Din profesia dumitale, zici?
Da, și din micile satisfacții zilnice – că profesia îți aduce pe o parte, dar în restul timpului trebuie să trăiești din altceva. Din păcate, nu am povești atât de savuroase, precum cea cu frații Dinamită (link către articolul doamnei Lia; n.r. – interviul cu Anghel Damian a avut loc deodată cu interviul cu Lia Bugnar)…

Poate o să ai de acum înainte.
Și, cumva, la Lia e un risc mult mai mic; ținând cont de vârsta dumneaei înaintată, ea vorbește despre persoane care probabil nu mai trăiesc. Acum, eu dacă aș numi niște personaje încă vii, e posibil ca acele personaje să mă caute și să mă și găsească.

ANGHEL DAMIAN E AGNOSTIC, DEȘI A FOST ȘI BĂIAT ÎN ALTAR. LA UN MOMENT DAT. ÎN OLTENIA

Religios, ești tot budist, ca Lia Bugnar?
Agnostic. Deși am fost și băiat în altar, o scurtă perioadă.

Când a fost asta?
Pe la paișpe ani.

Pe unde?
Tot în zona Olteniei, pe la Calafat, pe acolo.

Ai simțit chemarea Domnului sau ai fost târât în altar?
Am simțit chemarea obligatorie a familiei. Am simțit și izgonirea.

Te-au și izgonit din altar?
M-am autoizgonit, în momentul în care…

Dar în ce context s-a făcut chemarea în altar?
În contextul în care aveau nevoie de ajutor, în perioada de Paști, și eu eram acolo. Pentru o scurtă perioadă, am fost mâna dreaptă sau stângă, cum vrei să o numești, a preotului de acolo.

Și ce treabă făcea cu tine?
De toate – de la ținut Biblia, care era destul de grea, cu o copertă metalică destul de voluminoasă, la ținut lumânările, aranjat și ținut cădelnița (uneori mă lăsa să dau cu cădelnița), tăiat pâinea și pregătit vinul pentru împărtășanie.

Și izgonirea din acest rai bisericesc cum s-a produs?
Era în sfânta zi de joi…

Joia Mare?
Da, în Joia Mare, când tăiam pâinea pentru împărtășanie, îmi aduc aminte. Fiind educat destul de liber și cumva generos, am tăiat pâinea – cumpărată de la Alimentara de lângă biserică în bucăți destul de mari. Era o pâine care mai apoi era sfințită de părinte. Și, la un moment dat, apare și părintele și vede că am tăiat pâinea în bucăți mari, cu o generozitate ieșită din comun, niște felii zdravene.

Mai ales pentru zona Olteniei.
Da. Și aud un: „Futu-ți pizda mă-tii, cu cine te-a pus pe tine să tai așa… Ce-ai făcut?”.

Și această injurie îți era adresată chiar în sfântul altar?
În sfântul altar și în sfânta zi de joi. Și atunci am avut o revelație divină.

S-a desprins teluricul de celest. Și n-ai mai urmat calea aia.
N-am mai urmat. A fost o pierdere – și pentru mine, și pentru biserică.

Deci nu L-ai mai găsit pe Bunul Dumnezeu.
Eu L-am găsit, nu știu dacă L-au găsit ei.

Bine, domnul meu. Parcuri frecventezi – ai un câine și trebuie să îl duci în parc.
Chiar Parcul Izvor, da.

Acolo – probleme interetnice, ceva?
Nimic. Curat.

Și ești mulțumit de starea parcurilor? Sunt parcuri frumoase la noi în oraș?
Chiar am aflat recent că Parcul Izvor este singurul parc din București unde persoanele fără adăpost au voie să vină să doarmă.

Și dorm?
Da, da. Pe la 11 noaptea se culcă.

Persoanele fără adăpost sunt matinale, am observat eu. Se culcă devreme?
Relativ devreme, la 11, și se trezesc pe la 5:00, 6:00.

Au un ciclu mai apropiat de cel natural.
Da. Trăiesc organic.