HYBRIS: Choreographing Whiteness

Proiectul se bazează pe o formă de performativitate scenică personală construită din astfel de expresii lingvistice și fizice comune și artistei hip-hop de culoare și bărbatului queer (alb), disecate prin intermediul dansului, rap-ului și textului. Aceste moduri spectaculare, cunoscute ca fiind fără efort și feroce, funcționează ca rezistență și autoafirmare. Este mixarea experienței unui bărbat gay alb cu cea a femeilor de culoare un gest de apropriere sau de solidaritate?
 
„Pentru mine această expresie este un amestec între o prezentare fizică și un limbaj la care mă refer ca fiind lipsit de efort și feroce, dar care, în același timp, sugerează modalități de rezistență și de reconstrucție a sinelui. Este o reacție la felul în care corpurile persoanelor queer și ale femeilor de culoare sunt, în mod tradițional, devalorizate. În ce fel rezistența contribuie la senzația de comunitate și la o formă de autodefinire scenică? Cum modelează identitatea aceste aspecte și cum contribuie la expunerea inegalităților dintre autoarele de culoare și bărbatul dansator, care se „performează” pe sine? Cum poate arăta aprecierea culturală fără apropriere?

Spectacolul conține text în limba norvegiană cu traducere în limba engleză

29 noiembrie, 20:00 | Iulius Town

Pentru rezervări completați formularul de aici. Accesul în sală se face cu 15 minute înainte de ora anunțată

Coordonator de proiect, coregraf și performer: Jonas Øren
Dramaturg: Jessica Lauren Elisabeth Taylor
Light design și inginerie: Yasin Gyltepe
Producător / coordonator: Ingeborg Husbyn Aarsand
Îndrumare artistică: Thomas Talawa Prestø, Cherish Menzo, Lars Vaular
Colaboratori: Camara Lundestad Joof, Fatumata Kamara, Regina Tucker,
Privire externă: Deise Nunez.
Compozitor și producător muzical (RAP-EP HYBRIS): Øyvind Basmo, Oslo Records
Alți producători muzicali: Erlend Lyngstad, Marius Palme, Maya Vik.
Conceperea publicației și a profilului vizual: Snøhetta
Scriitori pentru publicație: Rania Broud, Amy Black Ndiaye, Madeleine Holth
Coproducție: Dansens Hus (Oslo), Rosendal Teater (Trondheim), RAS Regional Arena for Samtidsdans (Sandnes)
Durată: 70 min
  
„Hybris: Choreographing Whiteness” se bazează pe interpretarea personală și colectivă a culturii pop americane și pe modul în care aceasta este încorporată și internalizată de către individ și grupuri. „Hybris” își propune să urmărească o explorare poetică și strategică a unei întrebări performative personale și scenice extrase din stereotipurile din cultura populară: dacă și în ce fel interpreta feminină americană de culoare din cultura hip-hop și rap și interpretul bărbat (alb) queer se întâlnesc reciproc într-o expresie lingvistică și fizică comună?

Spectacolul explorează, printre altele, modul în care eu (Jonas Øren) am creat și continui să creez „Jonas”, atât pe scenă, cât și în viața de zi cu zi. „Jonas” aspiră să fie feroce și fără efort în limbaj și mișcare printr-un amestec de expresii performative. Culoarea pielii sale este modelată și coregrafiată pe baza unei înțelegeri a sexualității, a genului, a identității și a originii care sunt deopotrivă benefice și dăunătoare. Culoarea pielii îmi oferă posibilități, dar este și violentă, îmi oferă privilegii în ceea ce privește modul în care eu, bărbat alb (gay), pot opera și revendica spațiu atât în societate, dar și într-un context artistic alimentat de sisteme și structuri hegemonice. Denaturează, jefuiește și subminează diversitatea și întoarce microfonul spre sine. Diversitatea este înghițită în timp ce este modelată – coregrafiată – culoarea pielii.” – Jonas Øren

*Identitatea rasială albă se referă la modul în care oamenii albi, obiceiurile, cultura și credințele lor funcționează ca standard în comparație cu toate celelalte grupuri. 
Muzeul Național de Istorie și Cultură Afro-Americană https://nmaahc.si.edu/learn/talking-about-race/topics/whiteness 

Similar Posts

  • Atelier Jonas Øren 

    În cadrul atelierului, Jonas Øren propune metode de a dansa imagini conduse de fantezie – „tableau vivants” – idealuri care ne-au modelat și ne modelează modul în care ne prezentăm corpurile în societate. Scopul este de a comenta/chestiona modul în care devenim adepții celor care se prezintă sau cărora li se atribuie rolurile de eminenți,…

  • A surprised body

    Francesco Scavetta propune o abordare personală a dansului contemporan, bazată pe tehnica release și contact improvisation, influențată de experiența sa ca dansator, coregraf și de practica sa Tai Chi Chuan, care face legătura dintre transformarea profundă a corpului și poetica delicată a mișcării. Titlul “A Surprised Body” definește un corp într-o stare de alertă continuă,…

  • Mareele de primăvară ale unei fete cuminți

    „Mareele de primăvară ale unei fete cuminți” este o producție Indie Box creată în cadrul din programului 4 Corpuri – colectiv pentru dans, un program multianual coordonat de Fundația Gabriela Tudor și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.„Mareele de primăvară ale unei fete cuminți” spune povestea unei mame care a înnebunit într-o zi de toamnă….

  • Domnișoara Iulia

    „Pentru noi, în momentul acesta al vieții, Domnișoara Iulia e un text cu raze X care ajung până la oase. E despre cum se descompun oamenii în nopțile nedormite și despre mersul pe sfoară fără plasă de siguranță. Ne fascinează cel mai crud și mai devorator Strindberg. E un studiu care te trage adânc sub…

  • Dead Poets Society

    La prestigioasa școală Welton sosește o nouă profesoară de engleză, doamna Keating. Keating propune elevilor o abordare nonconformista a procesului de învățare: să se delimiteze de reguli pentru a-și găsi propria voce. ”Dead Poets Society” vorbește despre importanța artei în formarea unor adolescenți, despre ciocnirea dintre tradiție și progres și consecințele tragice pe care acțiunile…

  • AUĂLEU prezintă HUOOOOO!!!

    Un spectacol fără decor, muzică, efecte, costume, fum, figurație, dar la care în schimb se râde. Postura în care sunt puși artiștii, atunci când trebuie să își descrie operele, este ca aceea în care mamele spun despre copiii lor că sunt cei mai frumoși din lume. Ar fi ilar să ne lăudăm singuri spectacolele. Nu, categoric nu…